Comisia Europeană (CE) a dat zece zile elevilor slabi din UE să prezinte măsuri de îmbunătăţire a calităţii aerului, dacă vor să nu fie trimişi în faţa justiţiei europene, a anunţat ea marţi, în urma unei reuniuni la care au fost convocate nouă state membre UE, inclusiv România, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comisarul Karmenu Vella ”a dat o dată limită statelor membre, până la sfârşitul săptămânii viitoare, să-şi completeze dosarele, pentru a putea să evite un recurs în faţa Curţii” de Justiţie a UE (CJUE), a declarat Margaritis Schinas, un purtător de cuvânt al CE.

Vella, comisarul european însărcinat cu Mediul, a convocat marţi, la Bruxelles, nouă state membre, între care România, Franţa, Germania şi Marea Britanie, avertizate în mai multe rânduri cu privire la faptul că au depăşit normele în domeniul emisiilor poluante, şi sub ameninţarea sesizării CJUE.

”Singurul lucru care poate reţine Comisia să se prezinte în faţa Curţii este ca măsurle pe care (statele membre) le vor pune pe masă să fie suficiente în vederea atingerii obiectivelor lor fără întârziere”, a declarat Vella la finalul reuniunii.

Poluarea aerului este considerată responsabilă de peste 400.000 de morţi premature pe an în UE, fără a-i pune la socoteală pe europenii care sunt atinşi de boli respiratorii şi cardiovasculare. Comisia estimează că ea costă economia UE peste 20 de miliarde de euro pe an.

Cele nouă ţări convocate - Germania, Spania, Franţa, Ungaria, Italia, Cehia, România, Marea Britanie şi Slovacia - depăşesc cu regularitate, de mai mulţi ani, limitele emisiilor destinate să protejeze sănătatea europenilor în privinţa a doi poluanţi-cheie, şi anume particulele fine (PM10) şi dioxidul de azot (NO2).

Aceste limite au fost stabilite de către statele membre UE în vederea protejării sănătăţii europenilor.

”În cursul discuţiei noastre, au fost făcute câteva sugestii pozitive. Însă, la prima vedere, ele nu sunt suficient de importante încât să schimbe situaţia generală”, şi-a exprimat regretul Karmenu Vella.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.