O probabilă intoxicaţie alimentară într-un azil de bătrâni privat, la sud de Toulouse, a cauzat moartea a cinci rezidenţi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un prim bilanţ prezentat de către prefectură anunţa patru morţi şi 15 persoane spitalizate, dintr-un total de 22 de persoane afectate. Niciun detaliu nu a fost furnizat imediat cu privire la identitatea victimelor.

”Douăzeci şi doi de rezidenţi ai instituţiei de găzduire a persoanelor în vârstă (Ehpad) «La Chêneraie» de la Lherm ar fi fost victime ale unei intoxicaţii alimentare în seara de 31 martie, după cină”, a precizat prefectura într-un comunicat.

Parchetul de la Toulouse s-a sesizat, iar investigaţii ”sunt în curs în vederea stabilirii originii presupusei intoxicaţii alimentare”, pottrivit aceleiaşi surse. Ancheta urmează să stabilească dacă mesele au fost pregătite înăuntru sau au fost aduse din afară.

Problema a apărut, ”se pare, la felurile speciale, mese pregătite pentru persoane aflate la sfârşitul vieţii”, a declarat pentru presă Chantal, fiica unui cuplu rezident, care nu era bolnav. ”Personalul ne-a spus acest lucru”, a adăugat această femeie care a venit rapid la faţa locului.

FELURI DE MÂNCARE ŞI BUCĂTĂRIA SUB SECHESTRU

În faţa clădirilor instituţiei, situate într-o înfundătură în satul Lherm, în zona rurală de la Toulouse, o femeie care a venit să afle veşti despre mama sa, în vârstă de 94 de ani, care suferă de Alzheimer, se declară ”foarte şocată”, chiar dacă ”mulţumesc lui Dumnezeu ea este bine”.

Familii ale rezidenţilor au fost primite în sala de festivistăţi în sat, de aleşi locali.

”Feluri de mâncare-martor au fost puse sub sechestru şi păstrate în aşteptarea intervenţiei Direcţiei Departamentale pentru Protecţia Populaţiilor”, potrivit Agenţiei Regionale de Sănătate (ARS).

ARS a lansat primele investigaţii încă din noaptea de duminică spre luni. ”Ele continuă luni pe baza unui chestionar alimentar care le va fi aplicat rezidenţilor”, precizează agenţia într-un comunicat.

Ancheta era condusă, imediat, de Brigada de Cercetare din cadrul Jandarmeriei de la Muret, a declarat pentru AFP şeful de escadron Julien Delforge.

”Bănuim o intoxicaţie alimentară, având în vedere că aceste evenimente s-au desfăşurat după masă. Viceprocurorul Republicii, care a fost la faţa locului ieri (duminică) seara a angajat, bineînţeles, investigaţii şi şi-a exprimat dorinţa ca bucătăriile să fie puse sub sechestru. Aceste analize vor începe cel mai devreme (luni) dimineaţa”, a declarat pentru BFMTV subprefecta din Saint-Gaudens Marie-Paule Demiguel.

CAZ ”EXCEPŢIONAL”

Primele simptome au fost ”simptome de vomitare”, a precizat ea.

Salvatori s-au prezetat ”imediat la faţa locului”, iar centrul operaţional departamental a fost activat. O celulă de urgenţă medicopsihologică urma să fie alcătuită, potrivit serviciului de stat.

ARS urma să audieze conducerea azilului luni, în legătură cu Consiliul departamental.

”În cazulîn care se confirmă intoxicaţia alimentară”, Asociaţia directorilor serviciilor pentru persoane în vârstă (AD-PA) aminteşte că ”această situaţie este întru totul excepţională, într-un sector extrem de controlat de către serviciile competente din punctul de vedere al securităţii alimentare”.

Ancheta urmează să stabilească ”dacă anomaliile sunt legate de aprovizionarea cu mărfuri alimentare sau de prepararea lor”, precizează asociaţia într-un comunicat.

”Restauraţia la Ehpad este unul dintre sisteme de restauraţie cele mai tehnice şi dificile, însă, în care, din nefericire, nu există riscul zero”, a relevat André Belloc, preşedintele Restau'Co, o reţea interprofesională de restauraţie colectivă, venit să se informeze la faţa locului.

Deschisă în 2006, La Chêneraie, o instituţie privată din cadrul grupului Korian găzduia 82 de rezidenţi, între care 17 persoane primite într-o unitate protejată (Bolnavi de Alzheimer şi de boli asemănătoare), potrivit ARS.

Korian a anunţat în ianuarie că a achiziţionat precedentul proprietar, grupul francez Omega, care gestionează 12 rezidenţe EHPAD în Franţa, inclusiv pe cea în care au avut loc decesele.

La intrarea în azil, o pancartă îl indică în continuare pe fostul proprietar, Oméga.

La Bursa din Paris, acţiunile Korian înregistrau, la ora locală 11.15 (12.15, ora României), o depreciere de 7%.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.