Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Antony Blinken şi Wang Yi au avut sâmbătă o întrevedere la Conferinţa de Securitate de la Munchen, fiind prima întâlnire faţă în faţă între oficiali americani şi chinezi de rang înalt, după ce preşedinţii Joe Biden şi Xi Jinping s-au întâlnit în noiembrie anul trecut la summitul G20 de la Bali.

Întrevederea a venit pe fondul unor relaţii tensionate între Washington şi Beijing. Un avion militar american a doborât la 4 februarie ceea ce Washingtonul susţine că era un balon spion chinezesc, după ce acesta traversase America de Nord. Beijingul susţine însă că era un instrument civil de monitorizare a vremii care a deviat de la curs din cauza condiţiilor meteo. Disputa a avut loc, de asemenea, într-un moment în care Occidentul urmăreşte îndeaproape răspunsul Beijingului la războiul din Ucraina.

CITEȘTE ȘI Secretarul de stat Antony Blinken s-a întâlnit la Munchen cu Wang Yi, diplomatul de top al Chinei

Diplomaţii de rang înalt ai celor două superputeri s-au întâlnit într-o locaţie secretă, în marja Conferinţei de Securitate de la Munchen, la doar câteva ore după ce Wang admonestase Washingtonul şi spusese că se comportă "isteric" în disputa legată de balon.

CITEȘTE ȘI Diplomatul-şef al Beijingului denunţă, la Conferinţa de Securitate de la Munchen, reacţia "isterică" a SUA în incidentul cu balonul: "Există multe baloane pe cer, din diferite ţări. Vreţi să le doborâţi pe fiecare dintre ele?"

RUSIA, SUSPECTATĂ CĂ FACE UN JOC DUBLU

Într-un interviu acordat NBC News după întâlnirea cu diplomatul chinez, secretarul de stat Antony Blinken a declarat că Washingtonul este îngrijorat că Beijingul ia în considerare să furnizeze arme Moscovei. Acest lucru "ar avea consecinţe grave în relaţia noastră", a afirmat Blinken, precizând că i-a transmis clar acest lucru interlocutorului chinez.

"Există diverse tipuri de asistenţă letală pe care cel puţin se gândesc să le ofere, pentru a include arme", a spus Blinken, adăugând că Washingtonul va face cunoscute în curând mai multe detalii.

Un oficial de rang înalt al Departamentului de Stat a declarat, sub acoperirea anonimatului, că China încearcă "să aibă ambele variante": susţine, pe de o parte, că vrea să contribuie la pace şi stabilitate, dar în acelaşi timp ia măsuri "îngrijorătoare" pentru a sprijini invazia Rusiei în Ucraina. Blinken "a fost destul de tranşant în a avertiza cu privire la implicaţiile şi consecinţele care ar exista dacă China oferă sprijin material Rusiei sau asistă Rusia în ceea ce priveşte evitarea sistematică a sancţiunilor", a declarat oficialul de rang înalt.

CITEȘTE ȘI SUA îşi avertizează aliaţii la Conferinţa de la Munchen că Beijingul şi-ar putea spori sprijinul pentru Rusia

Anterior, vorbind la un panel din cadrul conferinţei, Wang a reiterat un apel la dialog şi a sugerat ţărilor europene să "se gândească cu calm" la modul în care ar putea să pună capăt războiului. El a mai spus că există "unele forţe care se pare că nu doresc ca negocierile să aibă succes sau ca războiul să se încheie curând", fără a preciza la cine se referea.

Rusia şi China au semnat un parteneriat "fără limite" în februarie anul trecut, cu puţin timp înainte ca forţele ruseşti să invadeze Ucraina, iar legăturile lor economice au cunoscut o înflorire pe măsură ce legăturile Moscovei cu Occidentul s-au şubrezit.

Pe de altă parte, Occidentul a fost precaut cu privire la răspunsul Chinei la războiul din Ucraina, unii avertizând că o victorie a Rusiei ar putea influenţa acţiunile Chinei faţă de Taiwan. China s-a abţinut să condamne războiul sau să îl numească "invazie".

FĂRĂ SCUZE ŞI CU AVERTISMENTE DE LA BEIJING

Întâlnirea dintre Blinken şi Wang a avut loc la câteva ore după ce diplomatul chinez cu rangul cel mai înalt atacase Statele Unite, acuzându-le că au încălcat normele internaţionale cu un comportament "isteric" prin doborârea balonului.

"Să trimiţi un avion de vânătoare avansat pentru a doborî un balon, cu o rachetă, un astfel de comportament este incredibil, aproape isteric", declarase Wang. "Există atât de multe baloane în întreaga lume şi diverse ţări le au. Deci, Statele Unite le vor doborî pe toate?", a întrebat el retoric.

În interviul acordat NBC, Blinken a declarat că Wang nu şi-a cerut scuze pentru zborul balonului chinezesc deasupra Statelor Unite. "I-am spus pur şi simplu că a fost inacceptabil şi că nu se mai poate întâmpla aşa ceva niciodată", a explicat Blinken, referindu-se la încălcarea regulilor aeriene americane. "Nu a existat nicio scuză", a mărturisit el, precizând că nu a discutat cu Wang despre reprogramarea vizitei sale amânate în China.

Wang i-a spus lui Blinken că Statele Unite trebuie "să facă faţă şi să rezolve daunele" aduse relaţiilor bilaterale de "utilizarea nediscriminatorie a forţei", a declarat duminică Ministerul chinez de Externe.

Într-o altă declaraţie, ministerul a avertizat Washingtonul în privinţa unei noi escaladări. "Dacă Statele Unite insistă să profite de această problemă, să escaladeze agitaţia şi să extindă situaţia, China va merge până la capăt, iar Statele Unite vor suporta toate consecinţele", a transmis duminică Ministerul chinez de Externe în comunicat.

Zborul balonului din această lună deasupra teritoriului american a declanşat un scandal la Washington şi l-a determinat pe Blinken să amâne o vizită planificată la Beijing. Acea călătorie din 5-6 februarie ar fi fost prima a unui secretar de stat american în China în ultimii cinci ani şi a fost considerată de ambele părţi ca o oportunitate de a stabiliza legăturile tot mai tensionate.

China a reacţionat cu furie atunci când armata americană a doborât balonul de 60 de metri, pe 4 februarie, spunând că acesta era destinat monitorizării condiţiilor meteorologice şi că a deviat de la curs. Washingtonul a declarat că era în mod clar un balon de supraveghere cu un tren de aterizare masiv care susţinea componente electronice.

Nu era clar dacă Blinken şi Wang se vor folosi conferinţa de la Munchen ca o şansă de a relua dialogul şi dacă vor avea o întâlnire în persoană, iar Departamentul de Stat a confirmat întrevederea - care a durat o oră - abia după ce aceasta s-a încheiat.

Washingtonul a sperat să stabilizeze relaţia bilaterală, care a atins un minim periculos în august, odată cu reacţia Chinei la o vizită în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor a SUA de atunci, Nancy Pelosi.

Craig Singleton, expert în China la Fundaţia pentru Apărarea Democraţiilor din Washington, a declarat că, deşi comentariile lui Wang la conferinţă au avut probabil ca scop deturnarea jenei legate de incidentul cu balonul, lipsa unui răspuns puternic din partea Washingtonului "creşte apetitul Chinei pentru risc în viitoarele dispute".

"Întâlnirea dintre Blinken şi Wang nu va schimba traiectoria descendentă a relaţiei dintre SUA şi China. Este clar că nu există aproape nicio încredere între cele două părţi", a conchis Singleton.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.