Modelul pe care Beijingul i-l poate ”vinde” lui Kim Jong Un, venit să caute susţinerea puternicului său aliat, în contextul în care Coreea de Nord pune accentul pe dezvoltarea economică, este că nu împarţi puterea doar pentru că treci la economia de piaţă, comentează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În a treia vizită în China, în mai puţin de trei luni, tânărul lider nord-coreean l-a ascultat pe preşedintele Xi Jinping care i-a amintit că ţara sa marchează anul acesta 40 de ani de refoeme care au transformat-o în a doua putere economică mondială.

”Chinezii au avut curajul să se reformeze şi să inoveze”, a declarat Xi, citat de agenţia China Nouă. ”Noi suntem fericiţi să vedem că Nordul a luat decizia majoră de a pune accentul pe construcţia economiei sale”.

Kim Jong Un a anunţat, la începutul anului, că prioritatea sa este de-acum ”construcţia economică socialistă”, după încheierea dezvoltării arsenalului nuclear.

Tânărul dictator i-a promis între timp preşedintelui american să se debaraseze de arma atomică, în schimbul unei ridicări a sancţiunilor internaţionale, într-un summit istoric, săptămâna trecută, în Singapore.

SINGAPORE BY NIGHT

Summitul a fost ocazia ca moştenitorul dinastiei Kim să viziteze Singapore, într-o promenadă nocturnă, în acest oraş-simbol al capitalismului, ale cărei imagini au fost abundent difuzate de presa nord-coreeană.

Această vizită reprezintă ”o anumită similitudine istorică” cu cea efectuată în 1979, în Statele Unite, de numărul unu chinez de la acea vreme, Deng Xiaoping, în zorii reformelor economice, recunoaşte Zhao Tong, un specialist în Coreea de Nord de la Centrul Carnegie-Tsinghua din Beijing.

Deng Xiaoping a putut atunci ”să constate el însuşi reuşita dezvoltării ţărilor occidentale şi să adreseze un semnal pozitiv restului lumii”, aminteşte Zhao, care consideră că Nordul se află, patru decenii mai târziu, în zorii unei ”cotituri strategice majore”.

În acest context, ”China este pregătită să-şi împartă experienţa” cu Coreea de Nord, a promis preşedintele chinez.

Înainte să plece de la Beijing, Kim Jong Un a avut dreptul la o vizită într-un parc de dezvoltare a tehnologiilor agricole şila un centru de control al metroului din capitala chineză.

Prezenţa alături de el a premierului Pak Pong Ju, principalul însărcinat cu probleme economice la Phenian, ”pare să arate că scopul acestei călătorii este studierea Chinei ca model de dezvoltare economică post-denuclearizare”, observă de la Seul Koh Yu-hwan, un specialist în Coreea de Nord la Universitatea Dongguk.

EXEMPLUL SOVIETIC

Beijingul se poate lăuda cu reuşitele sale economice, însă preşedintele nu a ratat ocazia să spună că ele au fost favorizate de ”stabilitatea” regimului comunist, care a scăpat sorţii fostei URSS, refuzând totodată orice reformă politică.

”China repetă Coreei de Nord de ani de zile că poţi menţine un regim cu partid unic şi să te deschzi în acelaşi timp către lume”, observă sinologul Jean-Pierre Cabestan de la Universitatea baptistă din Hong Kong.

De când a ajuns la putere, la sfârşitul lui 2012, Xi Jinping a consolidat şi mai mult acapararea Partidului Comunist Chinez asupra societăţii civile.

Tehnologiile de supraveghere a populaţiei şi absenţa opoziţiei organizate în China sunt tot atâtaa argumente de natură să-i dea asigurări tânărului dictator nord-coreean, apreciază Cabestan.

Prăbuşirea blocului sovietic la începutul anilor '90 a descurajat, până acum, Phenianul să-şi deschidă economia, chiar dacă regimul tolerează de-acum antreprenori privaţi.

”Coreei de Nord îi este frică de o prăbuşire ca cea a Uniunii Sovietice, ceea ce explică de ce nu a existat o deschidere până în prezent”, observă Zhu Feng, decanul Institutului de Relaţii Internaţionale de la Universitatea din Nankin, în estul Chinei. ”Însă, în prezent nu există altă opţiune”.

Existenţa unei Corei de Sud prospere complică totodată ecuaţia în cazul nord-coreenilor, care ar putea să se teamă că ar putea să fie înghiţiţi economic de Seul dacă decid să-şi deschidă frontiera schimburilor - o soartă care o evocă pe cea a fostei Germanii de Est, aminteşte Cabestan.

Pentru moment, regimul de la Phenian continuă, în orice caz, să cultive în mod oficial ortodoxia comunistă.

Capitalismul ”este o societate coruptă care se precipită către propria ruină”, scria sâmbătă ziarul oficial al partidului aflat la putere în Coreea de Nord.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.