Armata chineză a anunţat luni - în pofida unor îndemnuri ale Occidentului - faptul că îşi continuă exerciţiile militare în apropiere de Taiwan, în semn de protest faţă de o vizită, săptămâna trecută, pe această insulă pe care o revendică Beijingul, a celui de-al treilea om în statul american, Nancy Pelosi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

China a început joi, la o zi după ce preşedinta Camerei Reprezentanţilor americană Nancy Pelosi a plecat de la Taipei, manevre ”cu tir real” în şase zone largi în jurul Taiwanului.

Aceste exerciţii, în această configuraţie, urmau să se încheie duminică, potrivit Administraţiei chineze a Sigurenţei Maritime.

Ele aveau obiectivul unui antrenament în vederea impunerii unei ”blocade” Taiwanului, potrivit presei oficiale chineze.

Însă aceste manevre continuau luni.

”Armata Populară de Eliberare (...) continuă să efectueze exerciţii practice interarme în spaţiul maritim şi aerian din jurul Taiwanului, concentrându-se asupra unor operaţiuni comune antisubmarin şi de asalt pe mare”, a anunţat într-un comunicat Comandamentul teatrului de operaţiuni din est

Comandamentul nu precizează în ce zone se desfăşoară aceste exerciţii şi nici dacă sunt ”cu tir real” sau nu.

Armata chineză a efectuat în ultimele zile, în jurul Taiwanului, cele mai mari exerciţii militare din istoria sa - în această zonă -, unde a trimis avioane de vânătoare, nave de război, drone şi de unde a lansat rachete balistice.

Aceste manevre au permis o ”perfecţionare şi îmbunătăţire a capacităţilor de distrugere a ţintelor insulare strategice prin lovituri de precizie”, a anunţat un ofiţer din cadrul Forţelor aeriene chineze, Zhang Zhi, citat de agenţia chineză de presă China Nouă.

Secretarul de Stat american Antony Blinken a denunţat ”disproporţia totală”, în opinia sa, între reacţia chineză şi aceste manevre, în cursul cărora au avut loc tiruri de rachete chineze.

În urma unor critici ale G7 şi Statelor Unite, el a publicat, împreună cu omologii săi din Japonia şi Australia, un comunicat comun în care îndeamnă China să oprească aceste exerciţii militare.

Oficiali americani vizitează frecvent Taiwanul, însă China consideră că vizita lui Nancy Pelosi - al treilea om în stat - a fost o provocare majoră.

China a răspuns prin suspendarea unei serii de negocieri şi cooperări chinezo-americane - în domeniile luptei împotriva modificărilor climatice şi apărării.

Pentru a dovedi cât de mult s-a apropiat de coasta taiwaneză, armata chineză a difuzat în weekend o fotografie făcută, afirmă ea, de pe una dintre navele sale de război, în care apare o clădire aparţinând Marinei taiwaneze, situată la doar câteva sute de metri distanţă.

Această imagine ar putea fi cea mai apropiată de litoralul taiwanez făcută vreodată de forţele Chinei continentale.

Armata chineză a publicat, de asemenea, o înregistrare video realizată de unul dintre piloţii chinezi de vânătoare din cabina de pilotare, în timpul zborului, în care se văd munţii şi litoralul Taiwanului.

Rachete au survolat Taiwanul săptămâna aceasta - o premieră -, potrivit postului chinez de televiziune CCTV.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.