Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar alte trei au fost rănite, joi, în noi confruntări militare la frontieră între Cambodgia şi Thailanda, anunţă Bangkokul, cea mai gravă escaladare militară din ultimii aproape 15 ani, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Armata thailandeză a acuzat Cambodgia de lansarea a două obuze de tip BM-21, atacuri soldate cu victime civile într-un sat de frontieră, în provincia Surin (sud-est).

Schimburi de tiruri au izbucnit joi în zona a două temple care datează din perioada Angkor, între secolul al IX-lea şi secolul al XV-lea, la nivelul provinciilor thailandeză Surin şi cambodgiană Oddar Meanchey, a declarat AFP o sursă guvernamentală cambodgiană.

Cele două armate se acuză reciproc de deschiderea focului.

Joi, ”către ora locală 8.20 (4.30, ora României), forţele cambodgiene au deschis focul către un flanc al templului Prasat Ta Muen Thom, situat la aproximativ 200 de metri de baza thailandeză”, a anunţat într-un comunicat armata thailandeză.

”Armata thailandeză a încălcat integritatea teritorială a Cambodgiei prin lansarea unui atac armat împotriva forţelor cambodgiene”, a anunţat, la rândul său, o purtătoare de cuvânt a Ministerului cambodgian al Apărării Maly Socheata.

”Forţele armate cambodgiene şi-au exercitat dreptul de legitimă apărrare, în deplină conformitate cu dreptul internaţional, pentru a respinge incursiunea thailandeză”, a adăugat ea, denunţând o ”agresiune militară imprudentă şi brutală”.

Avioane de luptă de tip F-16 aparţinând armatei thailandeze au lovit două ”ţinte militare” cambodgiene la câteva ore după schimburile de tiruri, într-o zonă contestată a frontierei care a relansat tensiunile, a anunţat armata thailandeză.

Biroul premierului thailandez interimar Phumtham Wechayachai a anunţat moartea unui civil thailandez într-un atac al artileriei camodgiene, în provincia de frontieră Surin (nord-est).

”Un obuz cambodgian de artilerie a lovit casa unui civil thailandez, omorând o persoană, rănind grav un copil în vârstă de cinci ani şi alte două persoane, a anunţat într-un comunicat biroul premierului thailandez.

Ambasada thailandeză în Camodgia le-a cerut cetăţenilor thailandezi să părăsească această ţară ”cât mai rapid posibil”.

Ambasada Statelor uniteb în Thailanda anunţă pe site că cetăţenii americani care se află în prezent în apropiere de frontieră ”trebuie să urmeze instrucţiunile serviciilor de securitate thailandeze”.

ACUZAŢII

Cele două regate din Asia de Sud-Est se află într-un vechi conflict la frontiera comună, stabilită în perioada Indochinei franceze, însă criza actuală este cea mai gravă din ultimii aproape 15 ani.

Uciderea unui militar cambodgian, în schimburi de focuri pe timpul nopţii, în mai, într-o zonă disputată a frontierei - supranumită ”Triunghiul de Smarald” - a detonat tensiuni între Bangkok şi Phnom Penh, care şi-au restrâns puternic schimburile economice şi diplomatice.

Cambodgia a anunţat joi că a retrogaradat la ”cel mai scăzut nivel” relaţiile diplomatice cu vecinul său.

Miercuri, Bangkokul şi-a rechemat ambasadorul în post la Phnom Penh şi l-a expulzat pe ambasadorul cambodgian de pe teritoriul thailandez, după ce un militar thailandez şi-a pierdut un picior călcând pe o mină antipersonal la frontieră.

O anchetă a armatei thailandeze a stabilit că Cambodgia a pus noi mine terestre la frontieră, au anunţat autorităţile thailandeze.

Cambodgia a respins aceste acuzaţii şi a anunţat că zone de frontieră rămân ”infestate” de mine active din ”războaie trecute”.

SERVCIU MILITAR

Premierul interimar thailandez Phumtham Wechayachai a declarat joi că ”situaţia necesită o gestionare prudentă” şi ”să se acţioneze conform dreptului internaţional”.

”Noi vom face tot ceea ce putem pentru a ne apăra suveranitatea”, a declarat el.

Tensiunile au determinat Cambodgia să suspende importurl ale anumitor produse thailandeze, iar Thailanda să restrângă deplasările în punctele de trecerea frontierei.

Ele au provocat în mod indirect suspendarea premierului thailandez Paetongtarn Shinawatra, în urma unui scandal provocat de divulgarea, de partea cambodgiană, a unui apel telefonic cu Hun Sen, care a guvernat Cambodgia timp de aproape patru ani.

Paetongtarn Shinawatra, acuzată de încălcări etice, aşteaptă o hotărâre a Curţii Constituţionale, care o poate destitui.

De partea Cambodgiană, premierul Hun Manet, fiul lui Hun Sen, a anunţat recent introducerea unui serviciu militar - începând din 2026 -, pe o perioadă de 24 de luni, obligatoriu pentru toate persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani.

Cel mai violent episod la frontieră, înce centrul căruia s-a aflat Templul Preah Vihear, a avut loc în perioada 2008-2011, soldat cu 28 de morţi şi zeci de mii de deplasaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.