Compania nucleară de stat rusă Rosatom a declarat luni că extinderea planificată a centralei nucleare de la Paks din Ungaria ar putea funcţiona chiar şi în perioadele în care nivelul apei din Dunăre este scăzut, relatează Reuters.
Centrala de la Paks - care furnizează aproape jumătate din energia electrică a Ungariei - a funcţionat la 10% din capacitatea sa într-o perioadă din luna august, din cauza nivelurilor record de scăzute ale apei din fluviu, pe fondul unui val de căldură prelungit.
„După cum ştie toată lumea, au existat situaţii în care nivelul apei din Dunăre a scăzut, iar atunci s-au luat măsuri suplimentare pentru a asigura alimentarea cu apă”, a declarat reporterilor Aleksei Lihacev, directorul general al Rosatom.
„Ei bine, proiectul nostru include o serie de soluţii care îi permit să funcţioneze chiar şi atunci când nivelul apei este mai scăzut decât a fost în vara aceasta secetoasă. Cu alte cuvinte, acest aspect a fost, de asemenea, luat în considerare în proiect”, a asigurat Lihacem.




























