Cel puţin nouă civili au fost ucişi, marţi, în bombardamente organizate de trupele ruse, trei dintre ei fiind ucişi în timp ce beau apă, a declarat guvernatorul Republicii Populare Doneţk, Pavlo Kirilenko, pe contul de Telegram, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Consecinţele bombardamentelor nu au fost încă stabilite, dar cel puţin 3 persoane au fost ucise, 2 rănite şi 8 case avariate”, a afirmat Kirilenko.

”Alţi trei au fost ucişi în timp ce beau apă în oraşul Vuhledar şi alţi trei în Lîman”, a mai scris el.

Preşedinţia ucraineană a anunţat în cursul zilei de marţi că alte regiuni din Doneţk sunt atacate constant, iar autorităţile regionale încearcă să evacueze civilii din zonele din prima linie.

Vestea vine după ce Statele Unite au avertizat că Rusia intenţionează să ”anexeze” în mod oficial regiunile Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.