Două persoane - inclusiv un fost deutat ucranean -, au fost ucise duminică într-un atac cu rachetă al armatei ucrainene la un hotel din Herson, un oraş ucrainean aflat sub ocupaţie rusă, în sudul Ucrainei, acuză separatişti proruşi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

AFP scrie că nu a putut să verifice imediat, dintr-o sursă independentă, aceste informaţii.

”Azi (duminică) către ora (locală0 5.30 (şi ora României), forţele armate ucrainene au tras o rachetă la Play Hotel by Ribas”, la Herson, acuză într-un comunicat administraţia regională a ocupaţiei ruse.

”Potrivit unor date preliminare, două persoane au fost ucise în acest act terorist”, denunţă ocupaţia.

”Salvatori caută în dărâmături victime”, anunţă ea.

Un reprezentant al administraţiei regionale ruse, Kiril Stremusov, a anunţat că un fost deputat ucrainean, Oleksii Juravko - un simpatizant prorus - se află printre persoanele ucise în atac.

Separatiştii proruşi anunţă că, la momentul atacului, în hotel se aflau jurnalişti din presa rusă.

Postul rus de stat RT difuzează imagini în care afirmă că unul dintre cameramanii săi este scos dintr-un morman de moloz.

Acest atac are loc în timp ce separatişti proruşi din patru regiuni aflate sub controlul Rusiei în Ucraina - inclusiv regiunea Herson, alături de Doneţk, Lugansk şi Zaporijjea - desfăşoară, de vineri, ”referendumuri” de anexare a acestor regiuni ucrainene la Rusia.

Aceste scrutine, respinse drept ”simulacre” de către Kiev şi Occident, urmează să se desfăşoare până marţi.

Oraşul Herson a fost cucerit de armata rusă la începutul invaziei Ucrainei, la sfârşitul lui februarie. El se află într-o zonă în care forţe ucrainene desfăşoară de mai multe săptămâni o contra-ofensivă de mare amploare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.