Cincizeci şi opt de persoane care se aflau în Grenfell Tower în noaptea incendiului sunt date dispărute şi probabil că şi-au pierdut viaţa, a anunţat sâmbătă comandantul Poliţiei Metropolitane, din Londra, Stuart Cundy, citat de Sky News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Operaţiunea de căutare a victimelor continua sâmbătă, după o scurtă pauză.

Bilanţul oficial este de cel puţin 30 de morţi în incendiul din moartea de marţi spre miercuri. Autorităţile au avertizat, însă, că acesta va creşte pe măsură ce echipele de intervenţie vor ajunge la etajele superioare ale clădirii distruse de flăcări.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Anterior, poliţia a avertizat că este posibil ca o parte dintre victime să nu fie identificate niciodată. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.