Cincizeci şi două de persoane - majoritatea migranţi din Africa sunsahariană - au murit în naufragiul unei ambarcaţiuni, în largul Tunisiei, potrivit unui ultim bilanţ anunţat joi un oficial tunisian în domeniul Sănătăţii, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unor mărturii culese de autorităţile tunisiene, migranţii se aflau la bordul unei ambarcaţiuni clandestine care a plecat din oraşul tunisian Sfax (centru-est) către Italia, în noaptea de 4 spre 5 iunie, cu 53 de persoane la bord.

Pescari au alertat începând de marţi autorităţile, după ce au descoperit cadavre plutind în largul Insulei Kerkennah, în apropiere de Sfax.

Unii dintre aceşti migranţi au început să fie înhumaţi, a declarat pentru AFP directorul regional al Sănătăţii de la Sfax, Ali Ayadi.

Joi, alte 17 corpuri au fost găsite, iar bilanţul a crescut la 52 de morţi, inclusiv cel puţin 24 de femei, a precizat el.

O persoană este dată dispărută.

Victimele sunt persoane originare din Africa subsahariană, potrivit primelor concluzii medico-legale şi mărturiilor altor candidaţi la migraţie.

Căpitanul ambarcaţiunii, un tunisian în vârstă de 48 de ani, originar din Sfax, se află printre victime, iar un tribunal a conchis că este vorba despre un ”naufragiu”.

O anchetă a fost deschisă cu scopul de a identifica organizatorii acestei traversări clandesrtine.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.