Cel puţin 14 persoane au fost rănite într-o fabrică, în centrul Japoniei într-un atac cu cuţitul, în care a fost pulverizat un lichid neidentificat, anunţă vineri un reprezentant al serviciilor de urgenţă, relatează AFP.
”Paisprezece persoane urmează să fie preluate de către serviciile de urgenţă”, declară AFP Tomoharu Sugiyama, un reprezentant al serviciilor de luptă împotriva incendiilor în oraşul Mishima, în regiunea Shizuoka.
El precizează că serviciile au primit un apel telefonic vineri, către ora locală 18.30 (9.30, ora României) de la o fabrică de cauciuc vecină, în care se anunţa că ”cinci sau şase persoane au fost înjunghiate” şi că ”un lichid de tip spray” a fost folosit.
Presa japoneză scrie că un bărbat a fost reţinut, suspectat de tentativă de omor.
Gravitatea rănilor era necunoscută imediat.
Potrivit postului NHK, toate victimele erau conştiente.
Cel puţin zece dintre cei 14 răniţi au fost spitalizaţi, precizează Tomoharu Sugiyama.
La incident au fost mobilizate 17 vehicule de intervenţie, inclusiv 11 ambulanţe.
Atacul a fost comis la o fabrică a Yokohama Rubber Co., o întreprindere specializată în fabricarea de pneuri de camioane şi autobuz, potrivit site-ului întreprinderii.
Crimele violente sunt relativ rare în Japonia, o ţară care înregistrează un nivel slab al omuciderilor şi care are una dintre cele mai restrictive legislaţii din lume în domeniul armelor de foc.
Însă atacuri cu arme albe şi atacuri armate au loc ocazional, ca de exemplu asasinarea premierului Shinzo Abe în 2022.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







