Fostul premier britanic David Cameron insistă că a avut „dreptate” când a convocat un referendum privind apartenenţa ţării sale la UE, în condiţiile în care Marea Britanie a fost întotdeauna un membru „reticent şi incert”, relatează The Telegraph.
„Consider că a fost corect să organizez un referendum, pentru că această chestiune otrăvea politica britanică de ani de zile. Referendumul fusese promis şi nu fusese realizat”, a spus el la un eveniment organizat în Ucraina.
„Am făcut o promisiune să organizez un referendum, cred că a fost lucrul potrivit de făcut”, a adăugat el.
Cameron a subliniat că este „corect” ca Theresa May să pună în aplicare „voinţa poporului”.
„Eram în UE din motive de utilitate, mai degrabă decât de emoţie”, a insistat el. „Eram pentru comerţ, eram pentru cooperare şi am crezut că era corect să rămânem pentru că voiam mai mult comerţ, mai multă cooperare”, a explicat fostul premier. „Cu toate acestea, cealaltă tabără (...) a câştigat un vot şi trebuie să mergem înainte cu Brexit”, a adăugat el.
După ce May a invocat oficial miercuri Articolul 50, Cameron şi-a exprimat speranţa că Marea Britanie va continua să coopereze cu UE în chestiuni legate de securitate.
El a evocat alte forme de cooperare „pentru a recunoaşte că, deşi ieşim din Uniunea Europeană, nu părăsim Europa, nu renunţăm la valorile europene”.
Declaraţia a venit în condiţiile în care Londra este acuzată că a încercat să condiţioneze cooperarea în domeniul securităţii de un acord comercial cu UE.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...