Marea Britanie trebuie să-şi ”apere principiile”, cere premierul Andy Burnham în Parlament, în apărarea deciziei Guvernului său de a bloca importuri de la colonişti din Cisiordania, după ce ministrul israelian de Externe Gideon Saar a anunţat închiderea Consulatului Regatului Unit în Ierusalimul de Est, relatează Reuters.
Burnham, care se află în funcţie din iunie, a subliniat miercuri în faţa deputaţilor că regatul susţine de mult timp soluţia cu două state în conflictul israeliano-palestinian, dar că vorbele trebuie să fie susţinute prin fapte.
‘Britain has to stand for... SOMETHING!’ - UK PM Andy Burnham Burnham defends sanctions on West Bank settlements after huge backlash.
— Viory Video (@vioryvideo) September 9, 2026
“Words from any politician about a two-state solution will be only words if it's not backed with action, and leadership is about taking action… pic.twitter.com/YNrrafLQsb
”Leadership înseamnă să acţioneze acolo unde există nedreptate, unde trebuie să corectăm nedreptatea, atunci când oamenii sunt daţi afară din casele lor”, a subliniat el.
”În această lume dificilă şi periculoasă, Marea Britanie trebuie să-şi apere principiile”, a tunat el.
Interzicerea importurilor, anunţată marţi de către ministrul britanic de Externe Ed Miliband - împeună cu măsuri împotriva unor companii israeliene şi colonişti istraelieni - marchează una dintre cele mai semnificative schimbări a politicii Regatului Unit împotriva Israelului din ultimii ani.
Aceste măsuri intervin într-un efort coordonat împreună cu Franţa şi Canada împotriva extinderii coloniilor de către Israel, care ameninţă soluţia cu două state.
Israelul, furios în urma sancţiunilor, a ordonat ca represalii închiderea Consulatului Regatului Unit în Ierusalimul de Est şi a interzis intrarea a 12 britanici pe teritoriul israelian.
Ministrul israelian de Externe Gideon Saar a anunţat că i-a mulţumit şefei Partidului Conservator (Tories, în opoziţie) Kemi Badenoch pentru faptul că a criticat măsurile Guvernului.
Badenoch a acuzat Guverul laburist, în tablodul The Sun, că ”îşi pune propriile interese politice mai presus de interesul naţional”.
Însă ea a evitat să-l interpeleze miercuri pe Burnham pe această temă şi a atacat problema cheltuielilor cu apărarea.
Burnham a subliniat că măsurile luate împotriva coloniştilor erau cerute de mult timp de către parlamentarii laburişti.
”Îi vom susţine întotdeauna pe cei dezavantajaţi şi vom acţiona pentru a-i susţiune”, a subliniat el.
Andy Burnham: 'We will always stand with the underdog... that is leadership on the world stage.'
— Sky News (@SkyNews) September 9, 2026
The PM praises his government's decision to announce sanctions on imports from illegal settlements in the West Bank. pic.twitter.com/cNf9SGLnKO
”Asta înseamnă leadership pe scena mondială, iar marea Britanie este întotdeauna loială faţă de ceea ce reprezintă”, a tunat el în aclamaţiile parlamentarilor laburişti.
SSAR ÎNCHIHDE CONSULATUL BRITANIC DIN IERUSALIMUL DE EST
Ministrul israelian de Externe Gideon Saar a anunţat marţi închuderea Consulatului Regatului Unit în Ierusalimul de Est, acreditat de către Autoritatea Palestiniană (AP) din Cisiordania, ca represalii după ce Londra a impus sancţiuni coloniştilor israelieni.
Saar a anunţat că Regatul Unit nu va mai fi autorizată să participe la misiunea de coordonare în Fâşia Gaza condusă de către Statele Unite în Israel.
El a anunţat de asemenea încetarea formării de către regat a Forţelor Autorităţii Palestiniene în Cisiordania şi interzicerea accesului pe teritoriul israelian a 12 aleşi şi cetăţeni britanici.
”Iniţiativa britanică este distorsionată moral şi constituie un amestec flagrant în afacerile unui stat suveran şi în procesul său electoral”, a acuzat şeful diplomaţiei israeliene.
Gideon Saar a respins acuzaţiile omologului său britanic Ed Miliband drept ”minciuni scandaloase”.
El a subliniat că s-a consultat cu premierul israelian Benjamin Netanyahu în vederea acestor măsuri.
Alegeri legislative sunt prevăzute în Israel la sfârşitul lui octombrie.




























