Consilierul Casei Albe pe probleme de securitate naţională John Bolton a declarat marţi că a discutat problema amestecului Rusiei în alegerile americane, în cadrul întâlnirilor pe care le-a avut la Moscova, şi a subliniat că acest amestec dăunează intereselor ruse, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Amestecul rus a fost ”deosebit de dăunător relaţiilor americano-ruse şi nu adus nimic în schimb”, a subliniat Bolton într-o conferinţă de presă, după două zile de întâlniri cu oficiali de rang înalt în capitala rusă.

Acest amestec a provocat ”suferinţă şi ostilitate” în Statele Unite şi a blocat efectiv posibilitatea unei îmbunătăţiri a relaţiilor americano-ruse, a subliniat el.

Bolton a deplâns o pierdere uriaşă de ambele părţi, dar mai ales a Rusiei.

”Nu te juca cu alegerile americane”, a apreciat el că este concluzia acestui amestec rus.

Washingtonul este convins că Rusia a încălcat un tratat esenţial cu privire la interzicerea armamentului nuclear şi a subliniat că acesta este principalul motiv al decizie preşedintelui american Donald Trump de a ieşi din el.

Statele Unite au stabilit că Rusia a încălcat începând din 2013 Tratatul INF (Intermediate-Range Nuclear Forces), care interzice armamentul nuclear cu rază intermediară de acţiune .

El a insistat că ameninţarea la adresa Europei nu este viitoarea retragere a Statelor Unite din Tratatul INF, ci ”rachetele ruse deja desfăşurate”.

Moscova a respins în mai multe rânduri orice încălcare a tratatului.

Întrebat dacă acest tratat poate fi salvat, în cazul în care Rusia revine la respectarea lui, Bolton a răspuns că este un lucru la care este dificil să te aştepţi, având în vedere dezminţirile ruse.

Bolton a evocat, de asemenea, arsenalul ”masiv” de rachete cu rază intermediară de acţiune al Chinei ca alt motiv important de îngrijorare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.