Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a vorbit despre „o zi glorioasă” la ceremonia de deschidere a ambasadei americane la Ierusalim în timp ce Casa Albă precizează într-un comunicat că este vorba de „o simplă recunoaştere a realităţii”, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Ce zi glorioasă! Amintiţi-vă acest moment. Domnule preşedinte Trump, prin faptul că aţi recunoscut istoria, aţi făcut istorie”, a declarat Netanyahu.

Prim-ministrul a vorbit apoi despre cum, atunci când era copil, a fost martorul unor atacuri ale Iordaniei asupra Israelului.

„Aceste lucruri sunt în trecut! Astăzi, ambasada celei mai puternice naţiuni de pe Pământ, cel mai mare aliat al nostru, Statele Unite ale Americii, s-a deschis aici! Sper ca deschiderea acestei ambasade în acest oraş să transmită adevărul cât mai departe. Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite ale Americii şi Dumnezeu să binecuvânteze Ierusalimul – capitala eternă şi nedezbinată a Israelului”, a afirmat Netanyahu.

De asemenea, în cadrul unui comunicat emis de Casa Albă, administraţia Trump afirmă că recunoaşterea Ierusalimului drept capitala Israelului „nu înseamnă că Statele Unite au luat o poziţie privind negocierile despre statutul final”.

Comunicatul subliniază că decizia îndeplineşte o promisiune făcută de Trump şi este o „simplă recunoaştere a realităţii”.

În comunicat se precizează şi că amânarea mutării ambasadei nu a ajutat în procesul de pace dintre Israel şi Palestina şi că modificările iniţiale efectuate pentru a permite deschiderea ambasadei pe 14 mai au costat doar 400.000 de dolari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.