Mii de oameni au participat, sâmbătă, la înmormântarea unui bărbat care a decedat în timpul protestelor recente împotriva alegerilor prezidenţiale din Belarus, relatează BBC. Oficialii spun că protestatarul a murit când un dispozitiv exploziv i-a explodat în mână în timpul unui unei manifestaţii, dar susţinătorii opoziţiei contestă acest lucru, afirmând că el a fost împuşcat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Susţinătorii opoziţiei au fost prezenţi la Minsk, sâmbătă, unde au depus flori, au avut pancarte şi au cerut demisia preşedintelui.

Protestele în masă au izbucnit după ce preşedintele Aleksandr Lukaşenko a revendicat victoria la votul din 9 august. Comisia electorală a anunţat că Lukaşenko, la putere din 1994, a obţinut 80,1% din voturi, iar principala candidată a opoziţiei, Svetlana Tikhanovskaia, 10,12%.

 Dar Tikhanovskaia insistă asupra faptului că voturile nu au fost numărate în mod corespunzător.

Mii de oameni au fluturat steaguri, au aprins lumânări şi au pus flori la locul din apropierea staţiei de metrou unde a murit luni Aleksandr Taraikovski. Alţii au ţinut poze cu protestatarii răniţi, în timp ce şoferii s-au alăturat şi au claxonat.

 

Mulţi susţinători ai opoziţiei au scandat „Pleacă!” - un apel la demisia preşedintelui Lukaşenko - iar unii au purtat semne cu sloganuri împotriva violenţei poliţiei.

Circumstanţele morţii lui Taraikovski sunt neclare. Oficialii spun că a murit atunci când un dispozitiv exploziv i-a explodat în mână în timpul unui protest, dar susţinătorii opoziţiei contestă acest lucru.

 

Duminică, la Minsk, este programt un "marş pentru libertate”, la o săptămână după alegerile contestate.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.