Militarul care a ucis cinci poliţişti şi a rănit alţi nouă şi doi civili, îşi dorea să fie ofiţer de poliţie în copilărie, dar misiunea în Afganistan l-a schimbat şi l-a făcut să se izoleze, spun părinţii acestuia într-un interviu, relatează CBS News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Armata nu a fost ce credea Micah (Johnson, autorul atacului – n.r.) că o să fie”, a explicat mama acestuia, Delphine. „A fost foarte dezamăgit, foarte dezamăgit. Dar se poate ca idealul pe care şi-l crease în legătură cu guvernul nostru, în legătură cu ce credea că reprezintă armata, pur şi simplu nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor lui”, a adăugat ea.

“Nu ştiu ce să spun nimănui pentru a face lucrurile mai bune, nu am anticipat asta”, a spus şi tatăl militarului, James Johnson, printre lacrimi.

Micah Johnson, un tânăr de culoare de 25 de ani care a fost acuzat că a agresat sexual o femeie militar în timp ce se afla în misiune în Afganistan, a ucis joi cinci ofiţeri care asigurau paza unui miting organizat la Dallas împotriva violenţei poliţiei faţă de persoanele de culoare. El a mai rănit nouă poliţişti şi doi civili.

Johnson a fost înconjurat de poliţie într-o parcare acoperită din centrul oraşului, la scurt timp după atac. El le-a spus ofiţerilor care au încercat să îl convingă să se predea că vrea să ucidă albi, în special poliţişti albi.

Familia sa a mărturisit că i se pare ciudat acest lucru, pentru că nu a discutat cu ei despre chestiuni legate de rasă. Mai mult, mama sa vitregă este albă.

Poliţia este convinsă că Johnson a planificat şi a pregătit cu minuţiozitate atacul de joi. Tactica vetaranului militar, numită „mişcă-te şi trage”, a provocat haos în rândul poliţiştilor.

În cursul negocierilor ce au durat două ore, poliţiştii spun că tânărul a râs, a cântat şi a întrebaţi câţi oameni ai legii a ucis. În plus, el a cerut să discute cu un negociator de culoare.

În condiţiile în care nu au reuşit să ajungă la o soluţie, ofiţerii au instalat explozibili C4 pe un robot, pe care l-au detonat lângă atacator, omorându-l.

Unsprezece ofiţeri au tras în Johnson şi doi au folosit un dispozitiv explozibil în noaptea de joi spre vineri, a declarat luni comandantul Poliţiei din Dallas, David Brown.

El a subliniat că, în cadrul anchetei, vor trebui analizate peste 170 de ore de filmări realizate de camerele pe care le aveau ofiţerii asupra lor şi nenumărare ore de înregistrări ale camerelor din maşini.

„Curajul nu este un cuvânt suficient de puternic pentru a descrie ce au făcut în acea zi”, a spus Brown despre ofiţerii care au acţionat joi noapte.

Anterior., Brown a dezvăluit că Johnson avea "alte planuri devastatoare”, după descoperirea unui adevărat arsenal la locuinţa acestuia. Astfel, el ar fi pregătit un atac de mult timp şi că măcelul de joi era doar o primă încercare.

Anchetatorii cred că "suspectul ştia să manipuleze explozivi, iar materialul descoperit era atât de important că ar fi avut efecte devastatoare în oraşul nostru şi în nordul Texasului", a declarat comandantul poliţiei din Dallas pentru CNN.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.