Autorităţile ucrainene anunţă că ele continuă să evacueze civili din Sivierodoneţk ori de câte ori se mai liniştesc confruntări armate ”extrem de puternice” în vederea cuceririi acestui oraş-cheie în Donbas (est), relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un al treilea pod către Sivierodoneţk nu mai poate fi folosit, anunţa luni seara şeful Administraţiei Militare, însă autorităţile spun că există în continuare căi de acces şi de ieţire din oraş.

”Căile de conectare cu oraşul sunt destul de dificile, dar există”, declră televiziunii ucrainene şeful Administraţiei Militare din Sivierodoneţk, Oleksandr Struik.

Evacuări au loc ”în orice minut în care este linişte sau există o posibilitate de transportare”, dă el asigurări.

Potrivit lui Struik, peste 500 de civili se află în continuare în uzina chimică Azot, bombardată intensiv de către armata rusă, acuză autorităţile.

Alte două batalioane tactice ruse au fost trimise în zonă, anunţă marţi guvernatorul regiunii ucrainene Lugansk, Serghii Gaidai.

Forţe ruse continuă să încerce să încercuiască atât Sievierodoneţkul, cât şi oraşul vecin Lîsîceansk, potrivit lui Gaidai.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.