”Acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple şi nu trebuie să se repete”, denunţă ministrul francez de Externe Catherine Colonna luni, într-o vizită la Bucea, după ce a vizitat o biserică ortodoxă cu ziduri albe, unde sunt expuse fotografii ale unor atrocităţi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Noua şefă a diplomaţiei este primul oficial de rang înalt francez care vizitează luni Ucraina de la lansarea invaziei ruse.

”Franţa este alături de ei cu armele sale, cu aliaţii săi. Ea va face totul pentru ca pacea să revină”, a subliniat ministrul.

Catherine Colonna a vorbit despre contribuţia Franţei la ancheta cu privire la aceste presupuse crime de război.

Jandarmi francezi au fost trimişi la faţa locului în vederea puneri pe picioare a unei proceduri de examinare şi identificare a cadavrelor, împreună cu anchetatori ucraineni.

”Noi am răspuns primii. Ei (jandarmii francezi) au rămas câteva săptămâni. V-au lăsat cu ce să lucraţi, iar apoi a sosit o a doua echipă”, a precizat ea.

Ministrul francez şi-a exprimat speranţa ca ”proceduri juridice să se încheie cât mai rapid posibil, pentru ca familiile să-şi poată vedea rudele odihnindu-se în mormânt”.

Numai ”rezultatul anchetei” efectuate de către autorităţile ucrainene va permite stabilirea identităţii celor care se fac vnovaţi de atrocităţi, ”pe baza faptelor, la a căror stabilire a contrbuit echipa noastră”, a subliniat Catherine Colonna.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.