Armata israeliană confirmă informaţii COGAT, organismul care coordonează activităţile guvernamentale în teritoriile palestiniene ocupate, potrivit cărora 50.000 de locuitori ai Fâşiei Gaza s-au putut deplasa miercuri din nordul în sudul enclavei, relatează AFP.
”Ei pleacă pentru că înţeleg că Hamasul a pierdut controlul nordului (Fâşiei Gaza), iar situaţia este mai securizată în sud”, declară în conferinţa sa de presă zilnică un purtător de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari.

”Există o zonă securizată în care sunt disponibile medicamente, apă şi hrană”, subliniază el.

Acest culoar urmează să fie redeschis joi, anunţă Daniel Hagari.




























