Şeful cancelariei prezidenţiale ucrainene, influentul Andrii Iermak, a fost eliberat din funcţie, vineri, de preşedintele Volodimir Zelenski, după ce agenţiile ucrainene de combatere a corupţiei i-au percheziţionat reşedinţa, agravând o criză politică majoră, în contextul în care Kievul se confruntă cu presiuni din partea Washingtonului pentru a accepta termenii unui acord de pace.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Anunţul eliberării din funcţie a lui Iermak a fost făcut de preşedintele Zelenski în discursul său pe care îl adresează zilnic compatrioţilor. Ulterior, decretul de eliberare din funcţie a fost publicat pe site-ul Preşedinţiei.

Şeful statului a precizat că Iermak a depus o cerere de demisie şi a anunţat că Biroul Preşedintelui va fi reorganizat, relatează Ukrainska Pravda.

„Îi sunt recunoscător lui Andrii pentru că a prezentat întotdeauna poziţia Ucrainei în cadrul negocierilor exact aşa cum trebuia. A fost întotdeauna o poziţie patriotică. Dar nu vreau să existe zvonuri şi speculaţii”, a explicat Zelenski, precizând că sâmbătă va organiza „consultări” pentru a stabili cine ar putea prelua importantul rol.

Andrii Iermak era considerat de mulţi drept al doilea om cel mai influent din Ucraina, după Volodimâir Zelenski, şi el a condus delegaţia ucraineană care a negociat cu americanii la Geneva termenii unui acord de pace cu Rusia.

MOMENT CRUCIAL AL NEGOCIERILOR DE PACE

Liderul ucrainean a menţionat că această mişcare vine în timp ce Ucraina are nevoie de „putere internă” într-un moment crucial al negocierilor pentru un potenţial acord de pace.

Vorbind despre situaţia în care se află Ucraina, Zelenski a menţionat că „Rusia doreşte cu adevărat ca Ucraina să facă greşeli” şi a promis: „Nu vom face greşeli”.

„Munca noastră continuă. Lupta noastră continuă. Nu avem dreptul să nu continuăm. Nu avem dreptul să ne retragem sau să cedăm”, a declarat el.

Demisia lui Iermak, la doar câteva ore după ce proprietatea sa a fost percheziţionată de agenţiile anticorupţie, este în mod clar o încercare de a trece peste controversa care survine probabil în cel mai prost moment posibil pentru Ucraina, care se confruntă cu o presiune crescândă atât din partea aliaţilor, cât şi a duşmanilor, şi în special din partea unei administraţii americane din ce în ce mai nerăbdătoare condusă de Donald Trump. Acesta este un moment extrem de important pentru Zelenski şi Ucraina, scrie The Guardian.

CINE ESTE ANDRII IERMAK

Fost avocat în domeniul divertismentului şi producător de film, Iermak, în vârstă de 54 de ani, a devenit un confident apropiat al lui Zelenski în timpul carierei sale în televiziune şi s-a alăturat echipei sale politice în 2019. De la invazia pe scară largă a Rusiei în 2022, Iermak a devenit o figură centrală în conducerea Ucrainei pe timp de război. El a supervizat politica externă, coordonarea serviciilor de informaţii şi diplomaţia la nivel înalt, inclusiv schimburile de prizonieri şi negocierile de pace.

Influenţa sa este atât de mare, încât a fost supranumit „Cardinalul Verde” al Ucrainei şi „vicepreşedintele de facto”. Importanţa lui Iermak a stârnit atât laude, cât şi controverse, criticii acuzându-l de centralizarea puterii.

În ancheta de corupţie care ia amploare zilele acestea în Ucraina, el nu a fost numit suspect, dar parlamentarii din opoziţie şi chiar unii membri ai propriului partid al lui Zelenski au cerut demiterea sa, în contextul celei mai grave crize politice din timpul războiului din Ucraina.

Vineri dimineaţă, Iermak a confirmat că apartamentul său era percheziţionat şi a declarat că este deplin cooperant.

Biroul Naţional Anticorupţie al Ucrainei (NABU) şi Parchetul Specializat Anticorupţie (SAPO) au declarat că percheziţiile au fost „autorizate” şi sunt legate de o anchetă nespecificată.

SCANDAL DE CORUPŢIE LA KIEV

La începutul acestei luni, cele două agenţii anticorupţie au dezvăluit o anchetă amplă în legătură cu o presupusă schemă de mită în valoare de 100 de milioane de dolari la compania de stat de energie atomică, care a implicat foşti înalţi funcţionari şi un fost partener de afaceri al lui Zelenski. Scandalul a dus la demisia a doi miniştri.

Într-o declaraţie făcută vineri, partidul de opoziţie Solidaritatea Europeană ceruse demiterea lui Iermak şi excluderea sa din echipa de negociere a Ucrainei, precum şi formarea unui nou guvern de coaliţie şi discuţii cu Zelenski. „Problema păcii şi soarta ucrainenilor nu pot depinde de vulnerabilităţile personale şi de reputaţia pătată a politicienilor implicaţi într-un scandal de corupţie”, arată comunicatul partidului fostului preşedinte Petro Poroşenko.

Eforturile de pace susţinute de SUA vin în contextul în care forţele ruse avansează pe mai multe porţiuni ale frontului extins. Moscova afirmă că trupele sale sunt aproape de a captura oraşul Pokrovsk din estul ţării, ceea ce ar fi cea mai mare victorie a lor în aproape doi ani.

Joi, preşedintele Vladimir Putin a declarat că planul de pace în 28 de puncte al SUA, care a fost divulgat săptămâna trecută, ar putea constitui „o bază pentru acorduri viitoare”. El a cerut Kievului să-şi retragă trupele din teritoriile estice pe care încă le controlează pentru ca Moscova să înceteze luptele.

Într-un interviu acordat săptămâna aceasta revistei The Atlantic, Iermak declarase: „Nimeni nu ar trebui să se aştepte ca noi să renunţăm la teritoriu”.

Progresele în combaterea corupţiei sunt un element central al eforturilor Kievului de a adera la Uniunea Europeană, pe care oficialii ucraineni le consideră esenţiale pentru a ieşi din orbita Rusiei.

Într-o declaraţie făcută înainte de anunţarea demisiei lui Iermak, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a afirmat că Bruxelles-ul „va continua să urmărească îndeaproape situaţia”.

Cele două agenţii anticorupţie şi-au intensificat campania în timpul invaziei Rusiei, dar au declarat că se confruntă cu presiuni din partea unor grupuri de interese. Zelenski le-a restrâns temporar independenţa în iulie anul trecut, dar a revenit asupra deciziei în urma protestelor publice şi a criticilor din partea partenerilor străini.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.