Poliţia poloneză a reţinut un bărbat suspectat că ar fi planificat un atac asupra prim-ministrului Donald Tusk şi a ministrului apărării Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat duminică ministrul de interne, relatează Reuters.
Marcin Kierwinski a declarat pentru canalul public de ştiri TVP Info că poliţia a reţinut un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani în regiunea Silezia Inferioară din sudul Poloniei.
„Serviciile de securitate l-au localizat printr-o analiză detaliată a conţinutului publicat online”, a spus Kierwinski.
Anterior, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne declarase că poliţia poloneză a primit informaţii despre un posibil atac asupra prim-ministrului Donald Tusk şi a ministrului apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz.
Tusk şi Kosiniak-Kamysz au mulţumit poliţiei pentru reacţia „rapidă şi decisivă” în postări pe X.
Deşi infracţiunile violente sunt de obicei rare în Polonia, ţara este profund polarizată din punct de vedere politic şis-a confruntat cu ameninţări la adresa securităţii din cauza proximităţii faţă de războiul din Ucraina.
În august, poliţia a reţinut un bărbat de 23 de ani acuzat că a îndemnat la asasinarea unor politicieni polonezi de rang înalt.
În 2024, Tusk a declarat că a primit ameninţări după o tentativă de asasinat asupra prim-ministrului slovac Robert Fico.



























