Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat, duminică seară, că preşedintele PNL, premierul demis Ilie Bolojan, după ce a căzut guvernul, a ajuns la un grad de simpatie undeva la 28% încredere şi îi informează pe distinşii lui colegi că astăzi Bolojan este la 16-17%, iar PNL are 12%.
”Bolojan, după ce a căzut guvernul, dat jos de către PSD cu AUR, a ajuns la un grad de simpatie, undeva la 28% încredere, 28-30%. Dar informez pe colegii mei, distinşii mei colegi, că astăzi Bolojan are un trend descendent, a reuşit în trei luni de zile să coboare nu mai puţin de jumătate din această cifră, deci astăzi este la 16-17%, iar PNL, dragii mei, are 12%”, a declarat Rareş Bogdan, la Antena 3.
Întrebat dacă conservatorii din PNL sunt proiectul preşedintelui Nicuşor Dan de rupere a PNL-ului, Rarel Bogdan a răspuns: ”Noi suntem proiectul de a-ntoarce partidul la originile sale, acolo unde este locul”.
Rareş Bogdan a mai afirmat că ”preşedintele României nu se implică în viaţă internă a partidelor politice din România”.
”Cred că vrea stabilitate şi înţelege momentul dificil prin care trece România, în acelaşi timp, momentul foarte important de repoziţionare la nivel european şi la nivel regional. Şi cred că face tot ce este în putinţă, ca dovadă, să avem un guvern valid”, a răspuns europarlamentarul.
Potrivit lui Rareş Bogdan, propunerea de premier a preşedintelui ”este o propunere absolut raţională, echilibrată şi care poate întruni voturile tuturor”.



























