Ancheta procurorului special Robert Mueller - denunţată dur de către Donald Trump, dar considerată crucială de către opozanţii săi - cu privire la amestecul rus în alegerile prezidenţiale din 2016 se apropie de final, a anunţat secretarul american interimar al Justiţiei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ancheta lui Mueller se apropie de încheiere”, a declarat luni Matthew Whitaker, care ocupă acest post după destituirea, în noiembrie, de către preşedinte, a precedentului secretar al Justiţiei Jeff Sesions.

”Am fost pus la curent în mod exhaustiv cu ancheta şi abia aştept ca domnul director Mueller să-şi prezinte raportul final”, a adăugat Whitaker. El s-a exprimat în marja unei conferinţe de presă consacrate procedurilor judiciare lansate împotriva gigantului în telecomunicaţii Huawei.

Este prima oară când un oficial american de acest rang anunţă apropierea închierii anchetei ruse.

Matthew Whitaker nu a oferit precizări cu privire la rezultatul acestor investigaţii, pe care Casa Albă o denunţă drept o vânătoare de vrăjitoare şi pe care democraţii speră să o vadă drept bază a unei eventuale proceduri de destituire a lui Trump.

ANCHETĂ COMPLEXĂ

Robert Mueller, un fost director al poliţiei federale (FBI), a fost însărcinat în mai 2017 să stabilească dacă echipa de campanie a miliardarului republican s-a aliat cu Moscova pentru a influenţa rezultatele alegerilor prezidenţiale americane din 2016.

Acţionând de atunci într-o mare discreţie, procurorul Mueller este însărcinat, de asemenea, să evalueze dacă preşedintele s-a făcut vinovat de obstrucţionarea justiţiei prin faptul că l-a destituit pe fostul director FBI James Comey.

Donald Trump neagă categoric orice complicitate cu Rusia şi asimilează ancheta rusă unei iniţiative neloiale, animate de elemente rămase loiale lui Barack Obama, vizând să-i delegitimeze preşedinţia.

Complexă, ancheta rusă a condus la multiple inculpări şi la condamnări ale unor colaboratori apropiaţi ai celui de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, însă fără să aducă probe irefutabile ale unei complicităţi între colaboratori ai lui Trump şi ruşi, cu obiectivul de a face-o să piardă alegerile pe democrata Hillary Clinton.

APROPIAŢI CU NECAZURI JUDICIARE

Ultimul inculpat de Mueller, Roger Stone a fost reţinut şi inculpat vineri, în Florida, iar apoi a fost eliberat pe cauţiune.

Acestui ”vechi prieten” şi consilier al lui Donald Trump i se reproşează că a minţit cu privire la discuţii cu WikiLeaks, organizaţia care a publicat e-mailuri piratate defavorabile lui Hillary Clinton.

Înaintea lui Stone, alţi apropiaţi ai lui Trump au înfruntat justiţia, după ce au ajuns în colimatorul procurorului special.

Fostul avocat personal al lpreşedintelui miliardar, Michael Cohen, a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu privire la infracţiuni privind legea finanţării campaniei electorale.

Paul Manafort, care a fost o vreme directorul echipei de campanie a lui Trump, a fost găsit vinovat de nereguli financiare legate de activităţi în Ucraina, înainte de alegerile prezidenţiale americane din 2016.

Iar Michael Flynn, un fost consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui, a pledat vinovat de faptul că i-a minţit pe anchetatori cu privire la legăturile sale cu oficiali rusşi.

Etats-Unis: l'enquête russe en passe d'être conclue
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.