Timothy Kaine, candidatul democrat la vicepreşedinţie, a fost o alegere lipsită de riscuri pentru Hillary Clinton, relatează CNN. El are o experienţă politică vastă, a fost guvernator şi provine din statul Virginia, crucial în cursa pentru Casa Albă. În plus i-ar putea asigura fostului secretar de stat susţinere în rândul alegătorilor albi din clasa de mijloc.
În iunie 2013, când Senatul analiza o reformă a sistemului de imigraţie, Tim Kaine a luat cuvântul pentru un discurs de rutină. Dar senatorul de Virginia, care a fost ales de Hillary Clinton drept candidat la vicepreşedinţie, a făcut ceva ce nu a mai făcut nimeni până atunci. A ţinut discursul în altă limbă: spaniolă.
Notând că spaniola este vorbită în Statele Unite din 1565, când misionarii au fondat St. Augustine, în Florida, Kaine a subliniat că aceasta este limba maternă a aproape 40 de milioane de americani, pentru care dezbaterea are o “miză mare”.
După ce a fost desemnat candidat la vicepreşedinţie, Kaine, în vârstă de 58 de ani, a fost propulsat într-o campanie definită, cel puţin parţial, prin dezbaterea privind imigraţia. Faptul că vorbeşte fluent spaniola i-a asigurat simpatia electoratului hispanic, nemulţumit de poziţia dură a republicanului Donald Trump în privinţa imigraţiei.
Kaine a învăţat spaniola în timp ce a lucrat cu misionarii iezuiţi în Honduras, în 1980, înainte de a începe cursurile la Facultatea de Drept Harvard. Apoi s-a mutat la Richmond, în Virginia, unde a petrecut aproape două decenii ca avocat specializat în drepturile civile şi dreptul echitabil la locuinţe.
Democratul şi-a lansat cariera politică prin intrarea în Consiliul Local din Richmond, după care a devenit primar al oraşului. A câştigat trei mandate în statul tradiţional republican. În perioada 2002-2006, el a servit ca locotenent-guvernator, iar din 2006 până în 2010 a fost guvernator. În 2012 a fost ales în Senat, după o tentativă de a deveni preşedinte al Comitetului Naţional Democrat.
Kaine a încercat întotdeauna să aibă o prezenţă discretă. Cu toate acestea, a fost luat în calcul pentru candidatura democrată la vicepreşedinţie în echipa lui Barack Obama, în urmă cu opt ani. În cursa pentru învestitura democrată din 2008, el l-a susţinut pe Obama în faţa lui Clinton şi este în continuare un apropiat al preşedintelui.

Capacitatea sa de a se feri de controverse i-a determinat pe unii analişti să îl considere o alegere fără mari riscuri, aproape plictisitoare. De altfel, politicianul căruia îi place, în timpul liber, să cânte la muzicuţă într-o formaţie numită Jugbusters a declarat la un moment dat pentru NBC că este “plictisitor”.
Pe parcursul campaniei electorale, nici măcar republicanii, al căror mesaj principal este că Hillary Clinton nu este de încredere, nu au reuşit să îi găsească vreun minus senatorului, care şi-a câştigat reputaţia de unul dintre cei mai apreciaţi politicieni de la Washington.
„Încerc să enumăr lucrurile pentru care îl urăsc pe @timkaine. Nu găsesc nimic”, a scris pe Twitter senatorul republican de Arizona Jeff Flake, după anunţarea alegerii făcute de Clinton. “Felicitări unui om bun şi unui prieten bun”, a adăugat el.
În aceste condiţii, Comitetul Naţional Republican a ales ca linie de atac poziţiile de centru ale lui Kaine, în special în privinţa acordurilor comerciale. Mai exact, au criticat-o pe Clinton că nu şi-a respectat angajamentele luate faţă de progresişti.

Pe măsură ce campania a avansat, analiştii se aşteptau la o intensificare a atacurilor vizându-l pe Kaine, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
“Cam la fel ca Joe Biden, Kaine lasă senzaţia că poate comunica bine cu republicanii în zone de interese comun”, a explicat analistul republican Rory Cooper. “Este o alegere politică inteligentă, extraordinar la strângerea de fonduri şi ar putea face multe pentru a ajuta la repararea unui Washington foarte stricat”, a adăugat el.
Relaţiile bipartite ale lui Kaine se reflectă chiar şi în viaţa sa personală – s-a căsătorit cu fiica unui fost guvernator republican de Virginia, Linwood Holton Jr.
Democratul este un catolic devotat, dar a votat întotdeauna în favoarea dreptului la avort al femeilor.
De asemenea, el face parte din Comisiile Senatului pentru Politică Externă şi pentru Armată şi este unul dintre principalii susţinători ai obligativităţii ca administraţia să consulte Congresul înainte de a lansa acţiuni militare.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...