Agenţia Europeană a Medicamentelor (AEM/EMA) urmează să-şi reducă operaţiunile din cauza unei scăderi aşteptate de 30% a personalului, legată de ieşirea Marii Britanii din UE la sfârşitul lui martie 2019, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sediul AEM, care se află la Londra de la înfiinţarea agenţiei în 1995, urmează să fie transferat la Amsterdam din cauza Brexitului.

”Per ansamblu, este aşteptată o scădere a efectivelor de aproximativ 30%”, a precizat miercuri AEM într-un comunicat.

Agenţia, care are aproximativ 900 de angajaţi, este cea mai mare instituţie UE afectată de Brexit.

Primele estimări arătau că 19% dintre angajaţi ar putea să refuze să se mute la Amsterdam, însă AEM estimează în prezent că acest nivel a fost foarte subestimat, în contextul în care 135 de persoane angajate cu contracte pe perioadă scurtă de timp ar putea să nu mai lucreze pentru agenţie din cauza anumitor dispoziţii ale dreptului muncii din Olanda.

Ca atare, angeţia îşi va reduce anumite activităţi, mai ales în domeniul colaborării internaţionale şi publicării de date clinice.

Transferul AEM a provocat deja un diferend juridic între agenţie şi proprietarul sediului actual, care au semnat un contract de închiriere pe o perioadă de 25 de ani în 2014. Proprietarul vrea să încaseze în continuare chiria, în baza acestui contract.

AEM este însărcinată cu evaluarea ştiinţifică, supervizarea şi controlul siguranţei medicamentelor în UE. Ea reprezintă un instrument esenţial în funcţionarea pieţei unice în privinţa medicamentelor în UE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.