Un jurnalist de radio din Afganistan a fost ucis, vineri, prin împuşcare, într-o ambuscadă care a avut loc în provincia Ghor, au anunţat autorităţile afgane, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Este al cincilea angajat din mass-media afgană asasinat în ultimele două luni.

Besmullah Adel Aimaq, redactor şef la postul de radio Voice of Ghor, a fost ucis în timp ce se deplasa cu maşina la Firoz Koh, capitala provinciei.

Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor Afgani (AJSC) a confimat asasinatul, care însă nu a fost revendicat. Atacuri care vizează personalităţi – jurnalişti, oameni politici sau religioşi, apărători ai drepturilor omului – s-au multiplicat în ultimele luni în Afganistan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.