Oraşul Palm Beach din Florida şi-a redenumit joi oficial aeroportul în onoarea preşedintelui Donald Trump, devenind astfel cea mai recentă dintr-o serie de instituţii, clădiri, programe guvernamentale, nave de război şi monede care au preluat identitatea republicanului, relatează Reuters.
Redenumirea Aeroportului Internaţional Palm Beach în Aeroportul Internaţional Preşedintele Donald J. Trump a reprezentat un gest de mare anvergură menit să recunoască sprijinul de care se bucură liderul republican în statul său de adopţie, Florida, unde se află somptuosul său complex turistic Mar-a-Lago.
"Nu cred că există cineva mai strâns asociat cu Palm Beach decât Donald Trump, poate chiar în toată Florida", a declarat fiul lui Trump, Eric Trump, într-un interviu acordat Fox News.
De când a preluat funcţia pentru un al doilea mandat la Casa Albă anul trecut, numele lui Trump a fost imprimat pe o clasă planificată de nave de război ale Marinei, pe un program de vize pentru străini înstăriţi, pe un site web guvernamental dedicat medicamentelor eliberate pe bază de reţetă şi pe conturile federale de economii pentru copii.
De asemenea, el a urmărit o transformare ambiţioasă a oraşului Washington. În timp ce numele Trump a fost adăugat clădirii Institutului pentru Pace al Statelor Unite, instanţele au respins o încercare de a-l ataşa şi Centrului John F. Kennedy pentru Artele Spectacolului.
Guvernatorul republican al Floridei, Ron DeSantis, a semnat în martie o lege prin care aeroportul din sud-estul Floridei a fost redenumit în onoarea lui Trump.
Joi, codul de identificare din trei litere al Administraţiei Federale a Aviaţiei pentru aeroport a fost schimbat de la PBI la DJT. Totuşi, pasagerii vor trebui să utilizeze codul PBI pentru a rezerva zboruri până la 18 august, a precizat aeroportul pe site-ul său, moment în care noul nume va apărea pe etichetele de bagaje, bilete şi în sistemele de rezervare ale companiilor aeriene.
Aeroportul a declarat că schimbarea numelui a costat 5,5 milioane de dolari.
Eric Trump şi familia s-au aflat la bordul primului zbor care a aterizat pe aeroportul nou denumit, venind în zorii zilei cu un avion privat. "Nici în ruptul capului nu aş fi lăsat să fie al UPS primul avion care aterizează", a declarat Eric Trump într-un interviu acordat emisiunii "Fox & Friends", referindu-se la compania americană de curierat şi logistică UPS.
JetBlue Airways este cea mai mare companie aeriană din Palm Beach şi, împreună cu Delta Air Lines şi American Airlines, operează aproximativ două treimi din zboruri.
Alte aeroporturi din SUA au fost numite după politicieni, inclusiv aeroportul din Little Rock, Arkansas, numit după fostul preşedinte Bill Clinton şi fostul secretar de stat Hillary Clinton - dar şi-a păstrat codul aeroportuar LIT.
Alte aeroporturi au fost redenumite după foşti parlamentari, inclusiv cele din Las Vegas şi San Jose, California.




























