UPDATE - Vâlcea: Două persoane, rănite în urma unui accident în care au fost implicate trei autoturisme/ Una dintre victime, resuscitată şi transportată la spital/ Traficul pe DN 7, blocat complet - FOTO
Două persoane au fost rănite, sâmbătă seară, în urma unui accident în care au fost implicate trei autoturisme şi care s-a produs pe DN 7, în zona localităţii Balota, judeţul Argeş. Una dintre victime, o femeie, a fost supusă manevrelor de resuscitare, fiind transportată la spital, inconştientă. Traficul este blocat complet în zona accidentului.
UPDATE - Potrivit ISU Vâlcea, femeia aflată la volanul autoturismului, în vârstă de 33 de ani, din localitatea Câineni, a fost transportată la spital în stare de inconştienţă.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Accidentul a avut loc, sâmbătă seară, pe DN 7, în zona localităţii Balota, comuna Racoviţa.
”Din primele verificări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că o femeie, în vârstă de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum şi meteo, ar fi acroşat remorca unui autovehicul, după care a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu un alt autoturism. În urma impactului, femeia a fost rănită, iar echipajele medicale efectuează manevre de resuscitare”, a transmis IPJ Vâlcea.
FOTO: IPJ Vâlcea
De asemenea, şoferul autoturismului cu care aceasta a intrat în coliziune a fost rănit şi transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători ai celorlalte vehicule implicate au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Celelalte două autoturisme implicate în eveniment erau conduse de doi bărbaţi, unul în vârstă de 73 de ani, din municipiul Curtea de Argeş, judeţul Argeş, iar celălalt, în vârstă de 29 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, acesta din urmă fiind rănit în urma impactului.
Traficul rutier este blocat total în zona producerii accidentului, pentru desfăşurarea intervenţiei şi efectuarea cercetărilor. Se estimează că reluarea circulaţiei se va face după ora 19.00.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
Share
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.