Poliţiştii din Ilfov cer sprijinul cetăţenilor pentru a-l găsit pe bărbatul suspectat că a furat sacul cu 278.0000 de lei dintr-o maşină a Poştei Române, la Chiajna. Suspectul, în vârstă de 20 de ani, este angajat al Poştei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov solicită sprijin cetăţenilor şi reprezentanţilor mass media, în vederea depistării bărbatului de 20 de ani, întrucât acesta este bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt, constând în aceea că, la data de 1 noiembrie a.c., ar fi sustras din maşina ce aparţine Poştei Române, oprită pe strada Eroilor din localitatea Chiajna, un sac de bani, ce conţinea suma de 278000 lei”, a transmis, miercuri, IPJ Ilfov.
 
Persoanele care au informaţii sau care pot da relaţii despre bărbatul căutat sunt rugate să apeleze Serviciul Unic de Urgenţă 112, IPJ Ilfov sau cea mai apropiată unitate de poliţie.

Un sac aparţinând Poştei Române, în care se aflau aproape 280.000 de lei, a fost furat, marţi, dintr-o maşină de transport valori oprită la Chiajna, judeţul Ilfov. Suspectul este unul dintre angajaţii instituţiei, care îl însoţea pe şofer, el fiind căutat de poliţişti.

”La data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 11:47, un reprezentant al Poştei Române a sesizat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 11:40, un angajat (şofer transport valori ) la aceeaşi instituţie, l-a sesizat cu privire la faptul că, în timp ce se afla oprit pe strada Eroului din Chiajna, din interiorul autoutilitarei care transporta valori monetare a dispărut un sac, ce aparţine Poştei Române, în care se afla suma de 278.000 lei, şi care ar fi fost sustras de însoţitorul acestuia, angajat la aceeaşi instituţie”, a anunţat Poliţia Ilfov.
 
Acolo au ajuns poliţişti din Chitila, pentru cercetări, şi s-a stabilit că bărbatul bănuit de comiterea furtului este un delegat. El este căutat în prezent de poliţişti, fiind deschis dosar de urmărire penală în care se fac cercetări pentru furt.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.