UPDATE - Incendiu de mare amploare într-o parcare din Oradea/ Două autoturisme, distruse aproape complet, iar alte două au fost afectate parţial/ Focul ar fi fost pus intenţionat - VIDEO

UPDATE - Incendiu de mare amploare într-o parcare din Oradea/ Două autoturisme, distruse aproape complet, iar alte două au fost afectate parţial/ Focul ar fi fost pus intenţionat - VIDEO

Un incendiu puternic a izbucnit, duminică dimineaţa, într-o parcare din Oradea, două autoturisme fiind distruse aproape complet, iar alte două afectate parţial. Pompierii afirmă că focul ar fi fost pus intenţionat.

 
UPDATE - ”Primele cercetări au indicat faptul că evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, în mod intenţionat, de o persoană a cărei identitate urmează a fi stabilită de organele abilitate”, a transmis ISU Bihor.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit ISU Bihor, pompierii militari au intervenit pentru stingerea unui incendiu de amploare produs într-o parcare situată pe strada Corneliu Coposu din municipiul Oradea.
 
Evenimentul a fost semnalat în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Crişana” al judeţului Bihor, în jurul orei 4:10. Pentru gestionarea situaţiei au fost mobilizaţi pompierii Detaşamentului 2 Oradea, cu două autospeciale de stingere.
 
”La sosirea echipajelor la locul intervenţiei, două autoturisme ardeau violent şi generalizat, iar flăcările se propagaseră parţial la autovehiculele parcate în stânga şi în dreapta acestora. Pompierii au localizat şi lichidat incendiul în limitele găsite, în aproximativ 15 minute, împiedicând extinderea acestuia la alte patru autoturisme aflate în imediata apropiere. În urma evenimentului, două autoturisme au fost distruse în proporţie de aproximativ 90%, iar alte două au fost afectate parţial, unul în proporţie de circa 60%, iar celălalt în proporţie de aproximativ 30%”, a arătat sursa citată.
 
Cauza probabilă şi împrejurările producerii incendiului sunt în curs de cercetare.
 
Nu au fost înregistrate persoane rănite.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră