Un tobogan gonflabil instalat în Sectorul 5 s-a răsturnat, sâmbătă după-amiază, din cauza vântului, patru copii cu vârste între 4 şi 10 ani fiind răniţi. Ei au fost transportaţi la spital, împreună cu părinţii lor. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs incidentul.
”La data de 28 octombrie 2023, în jurul orei 14.10, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 17, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în zona unui eveniment din Sectorul 5, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un tobogan gonflabil amenajat, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, s-ar fi răsturnat. Poliţiştii au solicitat, de îndată, la faţa locului să se deplaseze mai multe echipaje de prim-ajutor, existând posibilitatea să fie copii prinşi în interiorul acestuia”, a transmis Poliţia Capitalei.
Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
În urma verificărilor, au fost găsiţi patru copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani, răniţi uşor, care au necesitat îngrijiri medicale.
Cei patru copii, însoţiţi de părinţii acestora, au fost transportaţi la unităţi medicale, pentru a li se acorda îngrijiri medicale suplimentare.
Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Secţiei 17, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul şi luării măsurilor legale.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.