Un bărbat de 48 de ani şi-a ucis concubina, la o stână din judeţul Vrancea, conflictul între cei doi izbucnind pe fondul consumulului de alcool.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În cursul nopţii trecute, poliţiştii au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că un bărbat şi-ar fi lovit concubina, iar aceasta este inconştientă. La faţa locului s-a deplasat un echipaj SAJ care a constatat decesul victimei”, a transmis, marţi, IPJ Vrancea.

Sursa citaă a precizat că, în urma primelor verificări, s-a stabilit că bărbatul, în vârstă de 48 de ani, cât şi femeia, în vârstă de 43 de ani, originari din judeţul Bacău, lucrau şi locuiau de aproximativ o lună la o stână în extravilanul comunei Rugineşti.

Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

”Între cei doi ar fi avut loc un conflict spontan, pe fondul consumului de băuturi alcoolice. În acest caz nu au fost înregistrate anterior sesizări privind acte de violenţă”, a mai transmis sursa citată.

Poliţiştii precizează că bărbatul s-a aflat în custodia poliţiştilor imediat după sosirea la faţa locului, iar în prezent se află în arestul IPJ Vrancea.

”Având în vedere natura evenimentului, dosarul cauzei a fost preluat în anchetă proprie de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale desfăşurând cercetări sub directa coordonare a procurorului de caz”, a mai transmis IPJ Vrancea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.