Un bărbat care fusese dat în urmărire internaţională de autorităţile din Spania deoarece primise o condamnare de 19 ani la închisoare pentru omor calificat a fost prins în judeţul Dolj.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat, marţi, că poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au desfăşurat o acţiune pentru identificarea şi prinderea persoanelor date în umărire.
”Astfel, în urma exploatării cu celeritate a unor date şi informaţii, în comuna Mischii, poliţiştii au depistat un bărbat, de 49 de ani, din comuna Mischii, urmărit la nivel internaţional. Faţă de acesta, autorităţile judiciare din Spania au emis un mandat european de arestare, în vederea extrădării, pentru comiterea pe teritoriul acestui stat a infracţiunii de omor calificat, fiind condamnat la pedeapsa de 19 ani de închisoare”, au afirmat reprezentanţii IPJ Dolj.
Evenimente
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Bărbatul a fost preluat de poliţişti şi prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a emis ordonanţă de reţinere, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.
El urmează să fie prezentat Curţii de Apel Craiova, în vederea emiterii mandatului de arestare.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.