Două percheziţii au loc în municipiul Lugoj la preşedintele şi casierul unei asociaţii de proprietari în vârstă de 79, respectiv 62 de ani, suspectaţi de delapidare. Cei doi şi-ar fi însuşit ilegal din gestiune peste 250.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş efectuează, marţi, două percheziţii domiciliare în municipiul Lugoj, la persoane bănuite de delapidare.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, ”din cercetări a reieşit că preşedintele şi casierul unei asociaţii de proprietari, de 79 de ani, respectiv de 62 de ani, şi-ar fi însuşit ilegal bani din gestiune”.

Cei doi ar fi ”condus o evidenţă contabilă dublă” prin care au prejudiciat membrii asociaţiei şi furnizorii de utilităţi cu aproximativ 265.000 de lei.

Percheziţiile poliţiştilor ”vizează ridicarea unor documente şi înscrisuri, din perioada 2009-2015, pentru completarea probatoriului”, se mai arată în comunicat.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a persoanelor în cauză.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.