Un bancomat din municipiul Mediaş a fost distrus complet în urma unui incendiu izbucnit după ce persoane necunoscute au blocat fanta aparatului cu un obiect de lemn, pentru a fura bani, producându-se un scurt-circuit. Prejudiciul nu a fost stabilit deocamdată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”La data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 04.00, în municipiul Mediaş, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Mediaş care patrulau pe strada I.C. Brătianu au observat că din sediul unei unităţi bancare ieşea fum. Poliţiştii au pătruns în holul unităţii şi au constatat că ATM-ul instalat în zona respectivă ardea cu flacără deschisă”, a transmis Poliţia Sibiu.
 
Acolo au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD.
 
”Incendiul se manifesta cu flacără şi se acţiona cu două stingătoare. Pompierii au lichidat prompt incendiul, însă a ars întreg bancomatul şi de asemenea, pereţi din interiorul imobilului unde era amplasat bancomatul au fost afectaţi de fum. Din fericire nu au fost înregistrate victime”, a precizat, la rândul său, ISU Sibiu.
 
Pompierii au stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la un scurt-circuit.
 
”Din investigaţiile preliminare efectuate, poliţiştii medieşeni au constatat că persoane necunoscute ar fi pătruns în sediul unităţii bancare şi ar fi încercat să sustragă bani din ATM blocând fanta aparatului cu un obiect din lemn, fapt ce ar fi condus la supraîncălzirea sistemului electric al dispozitivului şi, astfel, la izbucnirea incendiului. Până în acest moment nu s-a stabilit un prejudiciu”, a explicat Poliţia.
 
În cauză, la nivelul Poliţiei Municipiului Mediaş, s-a deschis un dosar de cercetare penală pentru tentativă la furt calificat.
 
În prezent, poliţiştii desfăşoară cercetări în vederea identificării autorilor faptei pentru aplicarea măsurilor legale în consecinţă.
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.