Şase persoane au fost transportate la spital în urma unui accident produs marţi seară pe DN 1 B, în localitatea Dealu Viei, judeţul Buzău. Şoferul unuia dintre vehiculele implicate rămăsese fără permis sâmbătă pentru că circulase cu 218 km/oră, iar cu câteva minute în urmă îi fusese reţinută şi dovada, tot pentru depăşire vitezei legale.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, Mihail Drăghiciu, accidentul s-a produs între un autoturism şi o autoutilitară, iar cele şase victime provin din ambele autovehicule.
Din primele informaţii, şoferul autoturismului se îndrepta dinspre Mizil spre Buzău iar la un moment dat a încercat să facă un viraj la stânga către localitatea Dealu Viei. A fost momentul în care maşina a fost acroşată de o autoutilitară condusă de un tânăr în vârstă de 20 de ani, care depăşea un alt vehicul.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Sâmbătă, tânărul, din localitatea buzoiană Râmnicelu, aflat la volanul unui bolid, a fost prin conducând pe DN2 E85 cu 218 km la oră. El avea permis de doar câteva luni, care i-a fost reţinut pentru 90 de zile, şi a fost amendat cu 2.900 lei.
Alte cinci persoane din ambele maşini au fost rănite.
Traficul pe DN 1 B Buzău - Ploieşti, la Dealu Viei, se desfăşoară alternativ, pe un singur sens.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.