Poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase au constatat, în ultimele şase luni, aproape 600 de infracţiuni de braconaj, au aplicat peste 550 de amenzi şi au ridicat câteva tone de carne de vânat, precum şi sute de arme şi obiecte folosite în partidele de vânătoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Române, în perioada 15 august 2017 - 28 februarie sunt organizate acţiuni pentru prevenirea şi combaterea faptelor care aduc atingere fondului cinegetic naţional, iar de la declanşarea acţiunilor şi până la sfârşitul anului 2017 poliţiştii din structurile de arme, explozivi şi substanţe periculoase au constatat 598 de infracţiuni prevăzute şi pedepsite de Legea 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. În cadrul dosarelor penale întocmite, sunt cercetaţi 504 cetăţeni români şi 20 de cetăţeni străini.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC

4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Au fost confiscate 226 de arme letale, dintre care 41 deţinute în mod ilegal şi 66 de arme neletale supuse autorizării (dintre care 35 deţinute ilegal), peste 10.000 de bucăţi de muniţii letale (peste 7.000 fiind deţinute ilegal), 1.517 muniţii neletale (dintre care 760 deţinute ilegal), 42 de laţuri, 11 mijloace de transport, aproape 4.000 de kilograme de carne de vânat, aproape 400 de exemplare de vânat din specii diferite, pulbere şi capse.

În urma ilegalităţilor constatate, au fost aplicate 557 de amenzi în valoare de aproape 400.000 de lei. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.