Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri, zece percheziţii în judeţele Gorj, Mehedinţi şi Prahova, la persoane suspectate de înşelăciune şi fals în declaraţii. Patru persoane urmeză să fie duse la audieri.
”În dimineaţa de 10 septembrie 2025, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Gorj au pus în executare 10 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Gorj, Mehedinţi şi Prahova, într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în care se efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu”, anunţă, miercuri, IPJ Gorj.
Sursa citată a precizat că prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 1.100.000 de lei.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
În cadrul dosarului sunt vizate 4 persoane care vor fi aduse la sediul I.P.J. Gorj, în vederea audierii şi a dispunerii de măsuri procedurale.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Mehedinţi şi Prahova.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.