Macron îl decorează pe Starmer cu Legiunea de Onoare

Macron îl decorează pe Starmer cu Legiunea de Onoare

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a decorat cu Legiunea de Onoare, cea mai prestigioasă decoraţie franceză, pe premierul demisionar britanic Keir Starmer, care urmează să fie înlocuit la 20 iulie de către Andy Burnham, relatează AFP.

Şeful statului francez i-a înmânat această decoraţie luni, în timp ce Keir Starmer se afla la Paris, la un summit al Coaliţiei Voluntarilor, din care fac parte ţări care susţin Ucraina, şi care a asistat marţi la defilarea militară tradiţională de Ziua naţională a Franţei, anunţă Palatul Elysée.

Premierul britanic a fost decorat cu gradul de Mare Ofiţer al Legiunii de Onoare, precizează preşedinţia franceză.

Emmanuel Macron şi Keir Starmer se află la originea acestei Coaliţii a Voluntarilor, care oferă Ucrainei o susţinere diplomatică şi militară.

La Londra, la 2 martie 2025, a avut loc prima reuniune a Coaliţiei, cu 15 ţări.

Ea pregătea atunci garanţii de securitate care să fie oferite Ucainei în cazul unei încetări a focului cu Rusia.

Luni, la Paris, la un summit organizat de către Emmanuel Macron au participat 37 de ţări, în jurul preşedintelui Volodimir Zelenski, care şi-au marcat voinţa de a susţine Kievul ”mai repede şi mai puternic” cu scopul de a exercita ”presiuni” asupra Rusiei şi a aduce la masa negocierilor.

Ei au anunţat că o Forţă Multinaţională care urmează să fie desfăşurată în Ucraina, după ce armele tac, va începe să se antreneze în ”ţările vecine”, ”în lunile următoare”.

Emmanuel Macron şi Keir Starmer, care a ajuns la putere în iulie 2024, au avut o relaţie strânsă în probleme internţaionale, atât în privinţa Războiului din Ucraina, cât şi a celui din Orientul Mijlociu.

Franţa şi Regatul Unit şi-au asumat o iniţiativă comună în vederea unei contribuiri la o redeschidere a Strâmtorii Ormuz.

Keir Starmer ş-a prezentat demisia la 22 iunie, după luni de presiuni din partea propriei tabere.

El urmează să-i lase postul de lider al Partidului Laburist şi de şef al Guvernului lui Andy Burnham, o figură populară în nordul Angliei.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră