Primele şase luni ale anului 2026 au confirmat ceea ce mediul de afaceri românesc resimte deja de câţiva ani: schimbarea nu mai reprezintă o excepţie, ci noua normalitate. Într-un context economic caracterizat de presiuni financiare, incertitudine politică, reaşezări organizaţionale, consolidări de piaţă şi modificări legislative cu impact sistemic, rolul avocatului de business a depăşit de mult dimensiunea clasică a consultanţei juridice. Astăzi, avocatul este chemat să participe activ la construcţia strategiilor de business, la gestionarea riscurilor şi la implementarea unor decizii care influenţează direct viitorul organizaţiilor, spune Alina Muşat, Managing Partner Muşat şi Asociaţii S.C.A.
Din biroul unui avocat de business, peisajul arată diferit faţă de cel prezentat în rapoartele macroeconomice. Vedem companiile nu prin prisma indicatorilor agregaţi, ci prin deciziile concrete pe care le iau: vând, cumpără, restructurează, se adaptează. Şi în această primă jumătate de an, trei arii de practică au dominat agenda firmei noastre: dreptul muncii, fuziunile şi achiziţiile (M&A), respectiv dreptul administrativ, în contextul aplicării OUG nr. 7/2026.
Privind retrospectiv, observ că, deşi aceste domenii par distincte, ele au avut un element comun: nevoia de adaptare. Fie că vorbim despre companii private sau autorităţi publice, toate au fost nevoite să îşi regândească structurile, procesele şi modul de funcţionare pentru a răspunde unui cadru economic şi legislativ aflat într-o continuă transformare.
Reorganizarea organizaţiilor, principala preocupare în dreptul muncii
În ultimii ani, piaţa muncii a fost dominată de dificultatea recrutării şi retenţiei personalului. Companiile concurau pentru talente, dezvoltau programe de beneficii şi investeau în cultura organizaţională. În 2026 observăm însă o schimbare de paradigmă.
Tot mai multe organizaţii îşi analizează structurile interne cu o luciditate pe care, poate, contextul economic actual o impune. Nu discutăm despre restructurări motivate exclusiv de reducerea costurilor, ci despre o redefinire a modului în care sunt organizate companiile.
Am asistat numeroase proiecte de reorganizare internă şi proceduri de concediere colectivă, iar ceea ce mi-a atras atenţia este faptul că managementul nu mai priveşte aceste procese exclusiv prin prisma obligaţiilor legale. Directorii generali şi antreprenorii discută astăzi despre eficienţă organizaţională, despre eliminarea suprapunerilor de competenţe, despre digitalizare şi despre modul în care inteligenţa artificială va schimba anumite funcţii în următorii ani.
Rolul avocatului s-a schimbat, implicit, şi el. Nu mai suntem chemaţi doar să verificăm legalitatea unei proceduri, ci să construim împreună cu managementul o strategie juridică prin care reorganizarea să fie implementată cu riscuri minime şi cu respectarea drepturilor salariaţilor.
În paralel, aproape toate companiile mari cu care lucrăm au început pregătirea pentru implementarea Directivei privind transparenţa salarială.
Auditurile interne privind politicile salariale, analiza criteriilor de remunerare, identificarea eventualelor discrepanţe şi elaborarea unor mecanisme obiective de evaluare au devenit preocupări constante pentru managementul companiilor. În practică, observăm o schimbare de abordare: transparenţa salarială nu mai este privită exclusiv ca o obligaţie legală viitoare, ci ca un element de guvernanţă corporativă şi de competitivitate în atragerea şi retenţia talentelor.
Dincolo de obligaţiile legale care vor urma, cred că această directivă va produce una dintre cele mai importante schimbări culturale din mediul de afaceri românesc. Pentru prima dată, multe organizaţii sunt nevoite să îşi pună întrebări fundamentale: avem criterii obiective de salarizare? Putem justifica diferenţele dintre remuneraţiile acordate? Sunt politicile noastre suficient de transparente pentru a rezista unei analize externe?
Aceste exerciţii de conformare vor genera, în opinia mea, organizaţii mai mature şi sisteme de remunerare mai coerente.
Consolidarea pieţelor prin tranzacţii de M&A
Piaţa de M&A din România nu a avut în acest prim semestru efervescenţa din anii anteriori, dar nici nu a fost una apatică. Am observat, mai degrabă, o piaţă selectivă, în care investitorii — atât cei locali, cât şi cei internaţionali — sunt mai atenţi la fundamentele economice ale companiilor-ţintă şi la riscurile jurisdicţionale. România rămâne atractivă pentru anumite sectoare, mai ales acolo unde există avantaje competitive reale: industria alimentară, serviciile IT, energia regenerabilă sau logistica.
Dacă în perioadele marcate de incertitudine investitorii adoptă, de regulă, o atitudine prudentă, în 2026 am observat un fenomen diferit: companiile cu poziţii financiare solide au ales să transforme volatilitatea pieţei într-o oportunitate de dezvoltare.
Am asistat în această primă jumătate a anului tranzacţii de achiziţie şi exit, având ca element comun preluarea unor companii de dimensiuni mai mici de către jucători deja consacraţi în domeniile lor de activitate. Obiectivul acestor tranzacţii nu a fost exclusiv creşterea cifrei de afaceri, ci consolidarea poziţiei pe piaţă, extinderea portofoliului de clienţi, accesul la noi competenţe şi eficientizarea operaţională.
Companiile caută sinergii, urmăresc eficientizarea operaţională şi preferă să achiziţioneze know-how, portofolii de clienţi sau poziţii consolidate pe anumite segmente, în loc să construiască totul de la zero. În acelaşi timp, investitorii sunt considerabil mai atenţi decât în urmă cu câţiva ani.
Procesele de due diligence juridic au devenit mult mai sofisticate. Nu mai discutăm doar despre verificarea documentelor societare sau a litigiilor existente. Analiza se extinde asupra politicilor de resurse umane, conformării GDPR, obligaţiilor fiscale, contractelor comerciale esenţiale şi, tot mai des, asupra riscurilor generate de utilizarea inteligenţei artificiale în activitatea companiilor.
Această schimbare spune multe despre evoluţia pieţei. Investitorii cumpără din ce în ce mai puţin active şi din ce în ce mai mult predictibilitate.
OUG nr. 7/2026, una dintre cele mai ample provocări pentru administraţia publică locală
În zona dreptului administrativ, fără îndoială, principalul subiect al primei jumătăţi de an l-a reprezentat implementarea OUG nr. 7/2026. Actul normativ a generat un amplu proces de reorganizare la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale, impunând adoptarea într-un termen scurt a unor măsuri cu impact direct asupra organizării instituţionale şi a raporturilor de serviciu.
Dacă mediul privat şi-a reorganizat activitatea din raţiuni economice, administraţia publică locală a făcut-o ca urmare a intervenţiei legislative.
Am asistat mai multe unităţi administrativ-teritoriale în procesul de reorganizare impus de ordonanţă, iar complexitatea acestor proiecte nu a rezultat doar din modificările legislative, ci şi din timpul foarte scurt în care autorităţile au fost obligate să ia decizii cu impact major asupra organizării instituţiilor. Analiza structurilor organizatorice, identificarea posturilor afectate, elaborarea documentaţiei administrative şi gestionarea procedurilor ulterioare au presupus o colaborare permanentă între factorii decizionali şi echipele juridice.
În paralel, reprezentăm deja mai multe autorităţi locale în litigii generate de aplicarea ordonanţei. Din perspectiva avocatului, aceasta este poate cea mai interesantă etapă: aceea în care dreptul se construieşte nu doar prin norme, ci şi prin jurisprudenţă.
Aceste dosare vor contribui, fără îndoială, la conturarea practicii judiciare într-un domeniu aflat încă într-o etapă incipientă şi vor oferi repere importante pentru modul în care dispoziţiile ordonanţei vor fi interpretate şi aplicate în viitor.
Dincolo de cifre, despre încredere şi responsabilitate
Poate cea mai importantă concluzie a primei jumătăţi de an nu priveşte însă clienţii noştri, ci propria profesie. În urmă cu zece ani, avocatul era implicat, de regulă, atunci când o decizie fusese deja luată. Astăzi, în majoritatea proiectelor importante, avocatul participă încă din faza în care se discută oportunitatea investiţiei, strategia reorganizării sau arhitectura unei tranzacţii.
Această schimbare spune multe despre maturizarea mediului de afaceri românesc. Managerii şi antreprenorii înţeleg tot mai bine că riscul juridic nu este un element care trebuie gestionat după apariţia problemei, ci unul care trebuie anticipat.
Într-o economie în care schimbarea devine regula, avantajul competitiv nu mai aparţine neapărat celui care creşte cel mai repede, ci celui care reuşeşte să se adapteze cel mai bine.
Pentru echipa noastră, aceste luni au însemnat mai mult decât gestionarea unui volum ridicat de proiecte. Au însemnat participarea la decizii dificile, susţinerea clienţilor în momente de transformare şi asumarea unui rol de partener strategic, capabil să ofere nu doar răspunsuri juridice, ci şi predictibilitate într-un context marcat de incertitudine. Şi cred că aceasta este direcţia în care evoluează avocatura de business modernă. Expertiza juridică rămâne fundamentul profesiei, însă diferenţa este făcută de capacitatea avocatului de a înţelege mecanismele economice, de a anticipa riscurile şi de a contribui activ la dezvoltarea sustenabilă a organizaţiilor pe care le asistă.
Din această perspectivă, cred că 2026 nu va rămâne în memoria mediului de afaceri ca anul reorganizărilor, ci ca anul în care organizaţiile au început să privească schimbarea nu ca pe o criză, ci ca pe un proces firesc de evoluţie. Iar pentru avocatura de business, aceasta înseamnă mai mult decât o schimbare de practică: înseamnă redefinirea rolului avocatului ca partener strategic în dezvoltarea organizaţiilor.
Medikatv.ro
