Cinci percheziţii au loc marţi în judeţele Braşov şi Covasna, într-un dosar penal privind infracţiuni de abuz în serviciu, delapidare şi efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, în legătură cu proceduri de achiziţie publică. Sunt vizaţi doi funcţionari.
”În această dimineaţă, 10 iunie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub delegarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, pun în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Braşov şi Covasna. Activităţile procedurale au loc în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, delapidare şi efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia”, informează IGPR.
Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Percheziţiile se desfăşoară în 4 locaţii din judeţul Braşov şi într-o locaţie din judeţul Covasna, în vederea descoperirii şi ridicării de bunuri, înscrisuri şi medii de stocare relevante pentru completarea materialului probator privind activitatea infracţională desfăşurată de două persoane – funcţionari – în perioada mai – iunie 2025.
În acest caz, activităţile vizează modul de iniţiere şi desfăşurare a unor proceduri de achiziţie publică.
Totodată, urmează a fi puse în aplicare 3 mandate de aducere.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.