Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Structura Centrală au făcut, marţi, 14 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Teleorman şi Ilfov la persoane şi firme din domeniul construcţiilor, suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani. Membrii reţelei sunt bănuiţi că au creat un circuit financiar fictiv, prejudiciul depăşind 38 de milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit DIICOT, acţiunea a vizat destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Începând cu anul 2012, gruparea iniţiată de cinci suspecţi a acţionat coordonat până în luna iulie 2014 pentru ”organizarea unor circuite scriptice de tranzacţionare a mărfurilor şi a prestărilor de serviciu în domeniul construcţiilor”.

”Circuitul economic a fost creat în mod artificial pentru a ascunde adevărata natură a provenienţei unor mărfuri reprezentând materiale de construcţii, a unor prestări de servicii şi a forţei de muncă aferente acestora, societăţile beneficare implicate urmărind să îşi creeze avantaje fiscale prin diminuarea TVA deductibilă şi a impozitului pe profit”, anunţă DIICOT.

Potrivit procurorilor, prejudiciul se ridică la 38.209.981 lei, iar pentru recuperarea acestuia s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor imobile, autoturisme şi conturi bancare.

 La sediul DIICOT-Structura Centrală, au fost aduse, în vederea audierii, un număr de opt persoane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.