Situaţia de securitate în regiunea Mării Negre, perspectivele viitorului cadru financiar multianual şi priorităţile Guvernului României în plan intern şi la nivel european au fost principalele teme ale întrevederii între prim-ministrul României, Luca Niculescu, şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
”Premierul a subliniat importanţa unui răspuns comun şi coordonat la nivelul Uniunii Europene şi NATO, în contextul situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre, marcate de intensificarea atacurilor asupra navelor comerciale, de încălcări ale spaţiului aerian prin incursiuni ale dronelor, de atacuri cibernetice şi campanii de dezinformare. Premierul Luca Niculescu a transmis mulţumiri preşedintei Comisiei Europene pentru implicarea în operaţionalizarea Hubului de securitate la Marea Neagră şi pentru alocările de finanţări anunţate, respectiv 50 de milioane de euro pentru hub şi 10 milioane de euro pentru acţiunile României de căutare şi salvare”, a transmis, luni seară Guvernul, într-un comunicat de presă.
Premierul Luca Niculescu a apreciat că sprijinul Comisiei Europene privind crearea Hub-ului de securitate la Marea Neagră este deosebit de important pentru protejarea cetăţenilor noştri şi a teritoriului naţional.
”Vom fi în măsură să creştem capacitatea UE de a anticipa şi aborda provocările legate de securitatea maritimă, inclusiv protecţia infrastructurii critice. După ce, timp de 20 de ani, în calitate de stat membru, România a cunoscut diferitele forme de solidaritate europeană, putem astăzi să dovedim, împreună cu partenerii noştri, capacitatea de a contribui la apărarea Europei”, a afirmat prim-ministrul României, citat în comunicat.
Totodată, în timpul întrevederii de la Palatul Victoria, a fost abordată securitatea energetică, atât din perspectiva creşterii competitivităţii economice, cât şi din cea socială, context în care şeful Executivului a punctat preocuparea pentru a găsi cele mai potrivite soluţii pentru menţinerea unor preţuri accesibile la energie.
”Cei doi oficiali au discutat şi despre Programul SAFE, cu o alocare financiară de 16,68 de miliarde de euro pentru România, fiind subliniat rolul său în susţinerea achiziţionării de noi capabilităţi, dezvoltarea capacităţilor proprii de producţie şi extinderea infrastructurii de transport cu dublă utilizare”, a mai precizat Guvernul.
Instituţia citată anunţă că, la întrevederea cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prim-ministrul a prezentat priorităţile Guvernului de la Bucureşti legate de consolidarea proiectului european, cooperarea strânsă cu instituţiile europene, inclusiv pentru finalizarea PNRR.
De asemenea, a reafirmat angajamentele noului Executiv pentru menţinerea traiectoriei de reducere a deficitului bugetar, concomitent cu promovarea măsurilor pentru relansarea economică a României.
”În plan european, prim-ministrul Luca Niculescu a arătat că finalizarea negocierilor privind noul Cadru Financiar Multianual (2028-2034) este o prioritate imediată pentru România, ce urmăreşte ca viitorul buget consolidat să aibă o finanţare adecvată, care să permită prezervarea alocărilor pentru agricultură şi coeziune. Premierul român a punctat şi faptul că, în 2027, la 20 de ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, intenţionează să lanseze un proiect la nivel european menit să sprijine tinerii, prin creşterea competenţelor şi facilitarea accesului lor la locuri de muncă mai bine plătite. Preşedinta Comisiei Europene a salutat această iniţiativa şi a arătat că anul viitor va avea loc un Summit social, unde va putea fi abordată prioritatea Guvernului de la Bucureşti”, se mai arată în comunicat.
Un alt obiectiv la nivel european este extinderea UE, premierul român pledând în favoarea unui proces derulat în funcţie de progresele individuale ale statelor candidate şi reafirmând sprijinul pentru Republica Moldova şi Ucraina.
La întrevederea de la Palatul Victoria au participat, alături de premierul Luca Niculescu, vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Afacerilor Externe, Sebastian-Dănuţ Neculăescu, ministrul Apărării Naţionale, Ştefan Radu Oprea, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Alexandru Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Oleg Ungureanu, consilierul de stat Luminiţa Odobescu, reprezentantul permanent al României pe lângă UE, Iulia Matei, directorul de cabinet al prim-ministrului, Mihaela Ştefan, şi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.



























