Patruzeci şi trei de persoane şi o firmă sunt cercetate de procurori pentru evaziune fiscală în comerţul cu material lemnos, acestea fiind acuzate că transportau o cantitate de cherestea mai mare decât cea trecută în acte, plata era făcută parţial prin viramente bancare, iar diferenţa era dată în numerar, prin intermediul angajaţilor societăţii de transport care făcea aceste operaţiuni. Aceste fapte au avut loc timp de patru ani. Prejudiciul în acest caz depăşeşte 8,5 milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Reprezentanţii Parchetului General au anunţat, luni, că procurorii au dispus realizarea urmăririi penale faţă de 43 de persoane fizice şi o persoană juridică, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală,  respectiv complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală într-un dosar penal în care se cercetează fapte în domeniul comerţului cu material lemnos. 
Procurorii au precizat că în cazul a 145 de transporturi cu material lemnos efectuate ulterior datei de 14 septembrie 2020, când a fost incriminată această infracţiune, sunt întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii de transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoţite de documentele specifice de transport din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienţei acestora, în formă continuată.
”Din materialul probator administrat a reieşit că trei suspecţi au constituit un grup infracţional organizat ce a acţionat coordonat, în intervalul martie 2018-septembrie 2022, iar ceilalţi suspecţi au aderat şi au sprijinit acest grup, în scopul comiterii infracţiunilor menţionate, cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat cu suma totală de 2.386.330 de lei, constând în neplata impozitului pe profit datorat. În mod concret, activitatea infracţională ar fi constat în derularea sistematică/succesivă, în cadrul a trei societăţi comerciale, de operaţiuni nefiscalizate de comercializare de masă lemnoasă tip cherestea. În conivenţă cu beneficiarii, cheresteaua era transportată, livrată şi valorificată pe teritoriul României fără întocmirea de documente justificative (facturi, avize de însoţire material lemnos) sau prin întocmirea acestora cu conţinut parţial real, cu privire la cantitatea de material lemnos livrată sau preţul de vânzare”, au precizat procurorii. 
Ei au adăugat că cei care achiziţionau cantităţile de lemne făeeau plata parţial, prin viramente bancare, iar diferenţa, nefiscalizată, era remisă în numerar, prin intermediul angajaţilor societăţii de transport care efectua operaţiunile aferente. Anchetatorii au precizat că se proceda la facturarea unor preţuri unitare inferioare celor reale şi livrarea unor volume reale superioare celor facturate şi evidenţiate în sistemul silvic de urmărire a trasabilităţii materialelor lemnoase - SUMAL 1.0 şi SUMAL 2.0.
”Menţionăm că, în vederea reparării şi recuperării prejudiciului (efectiv şi accesoriu) produs bugetului consolidat de stat, au fost instituite măsuri asigurătorii până la concurenţa sumei de 8.505.486 de lei, reprezentând prejudiciul efectiv în cuantum de 2.386.330 de lei (impozit pe profit datorat), respectiv dobânzi şi penalităţi de nedeclarare în cuantum de 6.119.156 de lei, aferente impozitului pe profit datorat, calculate până la data de 30.05.2025), asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de 24 de suspecţi persoane fizice şi 3 societăţi comerciale (introduse în cauză ca părţi responsabile civilmente). Totodată, în cauză au fost identificate bunuri mobile (8 autoturisme) şi bunuri imobile (terenuri şi construcţii) asupra cărora se va aplica măsura instituită”, a precizat sursa citată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.