Un grav accident rutier s-a produs, duminică seară, pe Drumul Naţional 72, în judeţul Dâmboviţa. Primele date de la faţa locului arată că trei persoane sunt încarcerate, una dintre ele fiind inconştientă. Cel trei victime au fost extrase şi transferate la spital. Unul dintre bărbaţi se afla în stare de inconştienţă, dar cu funcţii vitale.
UPDATE - Pompierii au acţionat pentru extragerea celor trei victime încarcerate, acestea fiind ulterior predate echipajelor medicale.
Este vorba despre doi bărbaţi şi o femeie. Unul dintre bărbaţi se afla în stare de inconştienţă, dar cu funcţii vitale, în timp ce celelalte două persoane erau conştiente şi cooperante.
Toate cele trei victime au fost transportate la spital de către echipajele medicale pentru îngrijiri suplimentare, anunţă autorităţile.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 18:30 pe DN 72, în localitatea Şuţa Olteni, unde două autoturisme s-au ciocnit violent.
”Din primele informaţii trei persoane sunt încarcerate, două dintre acestea fiind conştiente, iar una inconştientă. Pompierii acţionează pentru extragerea persoanelor încarcerate şi acordarea asistenţei medicale”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.
La faţa locului intervin pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgovişte cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare şi un echipaj SMURD, precum şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa.
