Opt persoane au fost rănite în judeţul Olt, după ce un tânăr de 19 ani a pierdut controlul maşinii şi a intrat cu autoturismul într-o terasă. Bărbatul a fost testat pentru consum şi alcool şi de droguri, rezultatele fiind negative.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt au anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi, luni, în jurul orei 21.45, cu privire la faptul că pe strada Crivei din oraşul Piatra-Olt a avut loc un eveniment rutier.
”Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr de 19 ani, din comuna Fălcoiu, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu terasa unei societăţi comerciale. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto, trei pasageri şi alte cinci persoane aflate pe terasă au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina”, au afirmat poliţiştii.
Evenimente
25 septembrie - IMM-urile, oxigen pentru România (ediţia a IV-a)
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Conducătorul auto a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât şi cu aparatul pentru depistarea substanţelor psihoactive, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Ei au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.