Neamţ: Un autocamion încărcat cu diverse produse s-a răsturnat, a lovit doi stâlpi de electricitate, o ţeavă de gaz şi s-a oprit în gardul a două gospodării / Două persoane au ajuns la spital - FOTO

Neamţ: Un autocamion încărcat cu diverse produse s-a răsturnat, a lovit doi stâlpi de electricitate, o ţeavă de gaz şi s-a oprit în gardul a două gospodării / Două persoane au ajuns la spital  - FOTO

Un autocamion încărcat cu produse alimentare şi non-alimentare s-a răsturnat, luni dimineaţă, în judeţul Neamţ, a lovit doi stâlpi de electricitate, o ţeavă de gaz şi a avariat gardurile a două gospodării. În urma evenimentului, şoferul autovehiculului şi o pasageră de 20 de ani au fost răniţi, fiind transportaţi la spital.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au anunţat că pompierii au fost sesizaţi,prin apel 112, cu privire la faptul că, luni, în jurul orei 05.15, s-a produs un accident rutier în comuna Pipirig.
”Un autocamion, încărcat cu produse alimentare şi non alimentare, în care se aflau două persoane  a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat lovind doi stâlpi de electricitate, o ţeavă de gaz şi gardul a două gospodării”, au anunţat reprezentanţii ISU Neamţ.
Ajunşi la locul indicat, pompierii au constatat că o persoană era încarcerată, iar conducătorul auto se afla în afara autovehiculului. 
 
”Cu ajutorul echipamentelor specifice, pompierii au intervenit pentru scoaterea victimei în siguranţă din interiorul cabinei. Ulterior, victima,  o femeie în vârstă de 20 de ani care prezenta traumatisme, a fost preluată de echipajul SAJ şi transportată la spital”, a precizat sursa citată.
De asemenea, şoferul, un bărbat în vârstă de 21 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale fiind preluat de echipajul SMURD şi transportat la spital.
Totodată, la locul evenimentului au intervenit şi reprezentanţii operatorilor economici de distribuţie a energiei electrice şi a gazelor naturale pentru remedierea defecţiunilor cauzate de accidentul rutier. 
În accident au fost avariate gardurile a două gospodării.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor