Trei tineri din Arad sunt cercetaţi sub control judiciar, după ce ar fi vandalizat autoturismul personal al unui poliţist, în semn de răzbunare după ce unul dintre ei a fost sancţionat în trafic. Poliţistul şi-a găsit autoturismul acoperit cu vopsea verde, iar paguba depăşeşte 7.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Claudia Iuga, a declarat, marţi, că poliţistul a cărui maşină a fost vandalizată este din Nădlac, iar recent a sancţionat contravenţional şi i-a suspendat dreptulul de a conduce unui tânăr de 18 ani, din aceeaşi localitate, pentru că nu acordase prioritate în trafic.

Şoferul le-ar fi povestit incidentul unor prieteni, doi tineri de 18 ani, cărora le-ar fi propus să se răzbune pe agent.

"Astfel, cei trei tineri s-ar fi deplasat la domiciliul poliţistului, unde ar fi turnat vopsea de culoare verde pe caroseria autoturismului proprietate personală parcat în faţa imobilului, cauzând prin fapta lor un prejudiciu de aproximativ 7.000 de lei", a declarat Claudia Iuga.

În urma cercetărilor, tinerii au fost identificaţi şi sunt cercetaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru comiterea infracţiunii de ultraj. În cazul lor a fost dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 30 de zile.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.